Cât costă alimentele, detergenţii şi benzina în Republica Moldova. O comparaţie între Republica Moldova şi România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cât costă alimentele, detergenţii şi benzina în Republica Moldova

Este bine cunoscut faptul că locuitorii din preajma hotarului cu România obişnuiesc să treacă Prutul pentru a face anumite cumpărături în magazinele sau pieţele româneşti, pentru că preţurile sunt diferite. Cât costă însă alimentele, detergenţii şi benzina în Republica Moldova.

La fel de cunoscut este că şi cetăţenii români din apropierea graniţei vin în Republica Moldova să facă cumpărături. Care sunt diferenţele de preţ dintre cele două ţări la anumite produse alimentare, dar şi nealimentare vă propunem să le vedem mai jos.

Cât costă alimentele în Republica Moldova: carnea

Un kilogram de carne în Republica Moldova costă în prezent de la 35 până la 101 lei moldoveneşti (8-25 de lei), în funcţie de provenienţa ei. De exemplu, la Chişinău un kilogram de pulpe inferioare de pui porneşte de la 35,29 lei moldoveneşti (9 lei), iar aripioarele de pui costă în jur de 38 lei moldoveneşti (9,5 lei). La Bucureşti aceleaşi produse costă 12,19 lei (55,76 lei moldoveneşti) şi 17-18 lei (77-82 lei moldoveneşti).

Carnea de porc poate fi cumpărată la Chişinău cu 55-70 lei moldoveneşti (14-18 lei), iar cea de vită costă în jur de 67 lei moldoveneşti (17 lei) pentru un kilogram de ceafă sau 96 lei moldoveneşti (24 lei) pentru pulpa de vită. În România carnea de porc costă între 14 şi 17 lei, adică 64-77 de lei moldoveneşti. Iar pulpa de vită la Bucureşti costă 27 lei sau 123,5 lei moldoveneşti.

Cât costă alimentele în Republica Moldova: legume şi fructe

Şi preţurile la legume diferă între cele două maluri ale Prutului. Spre exemplu, un kilogram de cartofi costă în jur de 3,5 lei moldoveneşti la Chişinău, iar la Bucureşti pot fi găsiţi cartofi cu un leu mai scump. Merele, în schimb, costă cam la fel - în jur de 9 lei moldoveneşti (2,25 lei).

Cât costă alimentele în Republica Moldova: paste făinoase, uleiuri

Pastele făinoase costă în jur de 17,6 lei moldoveneşti (4 lei) pentru un kilogram, dar sunt şi din cele care se vând en-gros cu 50 de lei moldoveneşti pentru cinci kilograme. În România, preţurile acestora diferă, în funcţie de producător şi cantitate. Acestea pot fi cumpărate cu 1,85 (8,5 lei moldoveneşti) pentru jumătate de kilogram, iar preţurile pot ajunge până la 24-48 lei (110-220 lei moldoveneşti) pentru 5 kilograme.

Un litru de ulei de floarea soarelui poate fi găsit în oraşele din România cu preţuri diferite. Poate costa 3,99 lei (18,2 lei moldoveneşti) în magazinele mari, dar poate fi găsit şi cu 8,15 lei (37,3 lei moldoveneşti) sau chiar cu 13 lei, adică aproape 60 de lei moldoveneşti. La Chişinău uleiul costă 22-23 de lei moldoveneşti.

Cât costă detergenţii în Republica Moldova

Un detergent de 2 kg costă la Chişinău în jur de 70 de lei moldoveneşti (17 lei), iar unul de 8 kg depăşeşte 300 de lei moldoveneşti (75 de lei). În acelaşi timp, un litru de balsam pentru rufe costă 36,9 lei moldoveneşti (9 lei), iar un detergent pentru vase, cu cantitatea de un litru, poate ajunge la 20 de lei moldoveneşti (5 lei).

De data aceasta, la Bucureşti preţul este mai ieftin. Un detergent de 8 kg costă 38,90 lei sau aproape 178 de lei moldoveneşti, iar pentru unul de 10 kg preţul nu ajunge la 300 de lei moldoveneşti (271 lei moldoveneşti sau 59,25 lei). De asemenea, preţul pentru un balsam pentru rufe, cu cantitatea de 1,9 litri, costă în jur de 60 de lei moldoveneşti (15 lei).

Cât costă benzina în Republica Moldova

La sfârşitul anului 2014 preţul benzinei şi motorinei s-a ieftinit în Republica Moldova, însă nu atât de mult pe cât s-a întâmplat pe alte pieţe. Astfel, în prezent, un litru de benzină Premium-95 costă între 16,40 – 16,47 lei moldoveneşti (4 lei), iar preţul motorinei Euro-5 nu depăşeşte 15,6 lei moldoveneşti (3,8 lei).

În România preţul benzinei şi cel al motorinei este însă cu mult mai scump. Astfel, cea mai ieftină benzină costă 4,55 lei sau 20,8 lei moldoveneşti, iar cea mai ieftină motorină costă 4,25 lei sau 19,4 lei moldoveneşti.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”