Cantitatea de miere colectată în acest an, în scădere cu 30%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cantitatea de miere colectată în acest an este în scădere cu circa 30% faţă de anul trecut. Comparativ cu anii precedenţi, a fost colectată mai multă miere polifloră (70%), decât miere de salcâm şi de tei (30%).

Ştefan Condratiuc, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Republica Moldova, a declarat pentru IPN că procesul de colectare mai continuă. Până acum, s-au colectat în jur de 5 mii de tone. Deşi recoltarea mierii din stupi ar trebui să se încheie în luna august, mulţi apicultori nu o fac la timp şi astfel întârzie pregătirea familiilor de albine pentru iernat, iar ca rezultat scade cantitatea de miere care va putea fi recoltată în anul următor.

Potrivit lui Ştefan Condratiuc, 80% dintre problemele care există în ramura apiculturii sunt legate de factorul uman. Deja apicultorii au raport despre pierderile pe care le-au avut în acest sezon din cauză că anul trecut nu au făcut în timp util pregătirile pentru iernat. Totodată, unii apicultori au introdus rase de albine care nu sunt adaptate la condiţiile climaterice locale.

Ştefan Condratiuc spune că au fost desfăşurate seminare cu experţi din Polonia şi din Germania, apicultorii moldoveni au fost avertizaţi să nu aducă ceea ce nu este omologat, hibrizi care pot da roade doar în primul an de recoltare, pentru că este poluat fondul genetic. Preşedintele Asociaţiei mai spune că şi lipsa unei monitorizări a fondului genetic din partea autorităţilor duce la această situaţie.

Mai multe pentru tine:
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cancerele care pot fi depistate prin două analize simple de sânge. „Omul sănătos trebuie să se lase înțepat”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul