Candu şi Cebotari nu au fost acceptaţi în comisia pentru investigarea fraudei bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La propunerea comisiei de profil, majoritatea parlamentară nu a acceptat includerea deputaţilor democraţi Andrian Candu şi Vladimir Cebotari în componenţa Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanţelor devalizării sistemului bancar şi investigarea fraudei bancare, transmite IPN.

Preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Sergiu Litvinenco, a declarat că cele două candidaturi nu au fost acceptate „în legătură cu situaţia conflictelor de interese în exercitarea atribuţiilor în această comisie de anchetă”.

Pe 13 noiembrie 2014 a fost emisă hotărârea Guvernului prin care au fost acordate creditele de urgenţă în sumă de 9,5 miliarde de lei, iar hotărârea a fost semnată de către Andrian Candu, ministru al economiei în acea perioadă.

„Eu sunt şocat de dorinţa voastră de a intra în componenţa acestei comisii. Aţi avut posibilitatea să faceţi această comisie din 2016, de când guvernaţi, de sute de ori. nu aţi avut niciodată interesul”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Liderul fracţiunii Partidului Democrat, Pavel Filip, a cerut să nu li se ţină „lecţii de moralitate” şi i-a propus în comisie pe Alexandru Jizdan şi Grigore Repeşciuc.

Preşedintele Comisiei juridice a spus că e nevoie de un alt proiect de hotărâre, care să conţină noile propuneri. Acesta va fi examinat în comisie, iar dacă persoanele nu se vor afla în conflict de interese, vor fi acceptate în comisia de anchetă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată