Candu: Ne-am amintit de ce am luptat pentru independenţă...

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul simbol al Independenţei pentru preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, sunt oamenii, cei care acum 26 de ani au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu o singură aspiraţie: libertatea.

Într-un interviu pentru IPN, cu ocazia celor 26 de ani de Independenţă, şeful legislativului a declarat că oamenii sunt cea mai mare bogăţie a ţării şi de ceva vreme au devenit o valoare pentru stat. Însă, din păcate, anterior s-a încercat construcţia unei ţări democratice fără mare respect pentru oameni şi din această cauză au fost multe eşecuri.

Andrian Candu a menţionat că actuala guvernare schimbă paradigma de administrare a statului. Prin reformele pe care le implementează, instituţiile şi statul ajung în serviciul cetăţeanului şi nu invers. Pentru el, oamenii definesc Independenţa, indiferent de etnie, limbă vorbită, confesiune sau statut. Toţi oamenii, care trăiesc cu demnitate şi cred, în pofida tuturor greutăţilor, în propria ţară, înseamnă Republica Moldova.

„Acum 26 de ani, am trăit împreună un sentiment extraordinar de mândrie şi de libertate. Euforia şi patriotismul s-au estompat în anii complicaţi de construire a statului. La această oră, prin politicile promovate, urmăm aspiraţiile de acum două decenii de a trăi cu demnitate într-un stat de care putem fi mândri. Ne-am amintit de ce am luptat pentru independenţă şi vom explica tranşant acest lucru oricui va încerca să ne impună propriile reguli. Prea mult timp am acceptat umilinţă din partea propriilor guverne şi din partea altor state. Ca cetăţean, am simţit această umilinţă, dar nu vreau să o mai trăiesc nici eu, nici părinţii mei, nici copiii mei şi nici concetăţenii mei. Ca demnitar, am făcut şi voi face în continuare tot ce este necesar şi conform normelor legale pentru ca niciun om în această ţară să nu mai trăiască sentimentul că nu ar conta, el, familia sau ţara lui”, susţine şeful legislativului.

Întrebat dacă Republica Moldova a ajuns acolo unde a pornit şi dacă nu, din ce cauză, preşedintele Parlamentului a spus că daca am fi conştientizat cu toţii acest lucru acum 26 de ani, dacă am fi pus întrebarea şi am fi găsit răspunsul atunci, probabil că eram într-o altă situaţie. „Aşa însă prea mulţi ani am fost duşi conjunctural de val. Abia în 2014 când a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană am răspuns la întrebarea unde ne-am pornit. Acum urmează să lucrăm mult, toată ţara cot la cot, pentru a ajunge în Uniunea Europeană”, spune preşedintele legislativului.

Andrian Candu consideră că şi peste 10 ani Moldova va sărbători Ziua Independenţei amintindu-şi de valorile şi personalităţile care au ajutat-o să reziste până la obţinerea suveranităţii. „Eu cred că, an de an, vom fi mai prosperi şi mai mândri de ţara noastră. Vom învăţa să ne respectăm mai mult şi îi vom deprinde pe alţii să o facă. Aleşii poporului, dacă nu sunt în stare să asigure prosperitate şi siguranţă pentru oameni, sunt schimbaţi. Aceasta s-a întâmplat de fiecare dată de la independenţă până acum şi sigur aşa va fi în continuare”, a mai spus preşedintele Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone