Candu afirmă că Platon era sub urmărire penală în timpul discuţiei telefonice cu Tănase VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că regretă decizia ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, de a-şi da demisia. Speakerul consideră că în dialogul telefonic dintre Veaceslav Platon şi Alexandru Tănase nu sunt semne ce ar „pune sub îndoială reputaţia” ministrului. Pe de altă parte, şeful Legislativului afirmă că Platon se afla sub urmărire penală la momentul acelei discuţii (Alexandru Tănase fiind atunci preşedintele CC).

„Am considerat că discuţia telefonică, chiar dacă amicală, nu a adus riscuri care ar putea pune sub îndoială reputaţia, credibilitatea ministrului Justiţiei”, a menţionat Andrian Candu marţi, 13 martie, în cadrul unui briefing de presă.

Tot în acest context, preşedintele Parlamentului spune că la momentul discuţiei dintre Tănase şi Platon (2015), ultimul „era cu siguranţă în urmărire”.

El s-a arătat sigur că discuţia telefonică a fost înregistrată chiar de către Veaceslav Platon pentru „a şantaja unele persoane”.

Candu a mai adăugat că Platon este o persoană „care a făcut atâtea rele mai multor state din regiune, falimentând companii, bănci, dând în judecată state fictiv pe dosare false”.

Ministrul Justiţiei şi-a anunţat demisia după ce în presă a apărut o convorbire telefonică cu omul de afaceri Veaceslav Platon din anul 2015, când Alexandru Tănase deţinea funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale. 

În cadrul convorbirii cu Tănase, Platon a spus că Dorin Drăguţanu, fostul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, a participat la furtul miliardului. De asemenea, omul de afaceri spune că nimeni nu caută banii furaţi. După publicarea convorbirii, Alexandru Tănase a declarat că nu poate fi sigur de autenticitatea înregistrării convorbirii întrucât discuţia a avut loc cu mai mulţi ani în urmă.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort