Când mai mult e, de fapt, mai puţin: Salariul mediu a crescut pe hârtie, dar este mai mic raportat la preţuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariul mediu nominal brut a crescut în luna mai. Biroul Naţional de Statistică anunţă o majorare a lefei cu 7,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2015, până la 4.863 de lei, transmite IPN.

În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit 4177 lei, cu o creştere de 3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.  În sectorul real salariul mediu a fost de 5152 lei, cu 9,2% mai mare faţă de mai 2015.

Împărţit pe domenii, cel mai mult a crescut salariul pentru angajaţii din comerţul cu ridicata – cu 17,2%, ajungând până la 4483 de lei, urmaţi de cei din domeniile activităţi de cazare şi alimentaţie publică – cu 15,2% (până la 3420 de lei) şi din sfera informaţiilor şi comunicaţiilor – cu majorare de 15,6% (până la 10 869 de lei).

Cel mai puţin a crescut salariul pentru persoanele care lucrează în domeniul agrementului, sănătăţii şi învăţământului – cu 0,5-2,5%, ajungând până la 3062 de lei, 4492 de lei şi, respectiv, 3908 lei. Totodată, pentru angajaţii din domeniul industriei extractive salariul a scăzut cu 2,%, ajungând la 4445 de lei.

Indicele câştigului salarial real pentru luna mai 2016 faţă de luna mai 2015, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal brut şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,6%, sau în scădere cu 0,4% faţă de nivelul anului trecut.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur