Camera Reprezentanţilor SUA a condamnat acţiunile Rusiei în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat pe 4 decembrie Rezoluţia 758 în care sunt condamnate acţiunile Federaţiei Ruse în Republica Moldova.

Rezoluţia 758 condamnă în principal acţiunile recente ale Federaţiei Ruse în Ucraina, însă conţine numeroase referiri la acţiunile Moscovei în Republica Moldova şi restul statelor foste sovietice care sunt afectate de politicile secesioniste promovate prin aceste acţiuni.

Transnistria în viziunea americană

Rezoluţia Camerei Reprezentanţilor arată că ”Federaţia Rusă continuă să staţioneze forţe militare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, violând astfel dorinţa exprimată a Guvernului Republicii Moldova şi angajamentele luate în faţa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)”. În documentul citat se mai afirmă că ”Federaţia Rusă continuă să sprijine regimul separatist ilegal din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” şi că ”Federaţia Rusă continuă să supună Republica Moldova unor măsuri de intimidare politică şi militară, coerciţie economică şi altor forme de agresiune în cadrul unui effort de stabilire a controlului asupra ţării şi pentru a împiedica eforturile Republicii Moldova de a stabili relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi Statele Unite”.

Retragerea forţelor ruse

Documentul legislativului american ”afirmă dreptul Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova de a-şi exercita drepturile suverane în cadrul graniţelor lor recunoscute internaţional, libere de orice intervenţie externă şi de a-şi conduce politica externă în conformitate cu interesul poporului lor”. Camera Reprezentanţilor ”condamnă agresiunea politică, economic şi militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova şi violarea continuă a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a acestor ţări”. În încheierea documentului se cere ”Federaţiei Ruse să îşi retragă forţele şi echipamentele militare de pe teritoriile Ucrainei, Georgiei şi Moldovei şi să sisteze sprijinul politic, militar şi economic acordat forţelor separatiste”.

Reacţia Dumei de la Moscova

Vicepreşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Jelezneak, s-a arătat nemulţumit de formulările din rezoluţia 758 ce condamnă acţiunile Moscovei împotriva Republicii Moldova, transmite UNIMEDIA. În cadrul emisiunii „Voskresnîi Vecer” cu Vladimir Soloviev, vicepreşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Jelezneak, a afirmat: „În rezoluţia adoptată de americani se spune că militarii ruşi au ocupat o parte a Republicii Moldova. Asta deşi, în realitate, pacificatorii noştri păzesc şi separă Transnistria de Republica Moldova conform mandatului internaţional, conform normelor internaţionale”.

Lavrov: embargoul rămâne

Federaţia Rusă nu are nicio intenţie de a ridica restricţiile impuse importurilor din Republica Moldova, Uniunea Europeană ori SUA, a anunţat ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, citat de RIA Novosti.

Embargoul impus Republicii Moldova pentru importurile de produse alimentare în octombrie este motivat de ipoteza reexportării produselor alimentare din Uniunea Europeană. Restricţii similare au fost impuse şi Ucrainei în octombrie, iar Muntenegru a fost adăugat în lista Rusiei o lună mai târziu.

Lavrov a vorbit şi despre posibilitatea ca ţările din Uniunea Vamală, Kazahstan şi Belarus, să impună restricţii asemănătoare ţărilor aflate pe lista neagră a Federaţiei Ruse. Ministrul a mai menţionat că regulile Uniunii Vamale permit ţărilor membre să aibă acţiuni coordonate pe teme comerciale drept răspuns împotriva unor terţe ţări care încearcă să pună presiune pe una dintre ţările membre.

“În prezent nu există astfel de acţiuni pe agenda Uniunii Vamale ca răspuns la măsurile restrictive ale Vestului împotriva Rusiei. Totuşi, nu excludem ca această posibilitate să apară în viitor”, a declarat Lavrov.

În ultimele două luni Rusia a suspectat Republica Moldova, Ucraina şi Muntenegru că reexportă produse alimentare din Uniunea Europeană, susţinând că autorităţile din aceste state nu au reuşit să ofere garanţii cu privire la produsele alimentare pregătire pentru export în Federaţia Rusă.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunţat, marţi, duplicitatea Washingtonului şi a apreciat că relaţiile dintre Rusia şi NATO traversează cea mai gravă criză de la sfârşitul Războiului Rece, relatează RIA Novosti. Washingtonul îşi exprimă dorinţa de a coopera cu Moscova, în timp ce demersurile concrete ale Statelor Unite faţă de Rusia arată un caracter inamical, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele