Bogdan Ţîrdea: Silvia Radu a fost înaintată în scop electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul socialist Bogdan Ţîrdea consideră că Silvia Radu a fost numită în funcţia de ministru al sănătăţii, protecţiei sociale şi familiei în scop electoral.

Silvia Radu a obţinut 17% din voturi la alegerile locale din Chişinău şi va fi înaintată, cel mai probabil, într-o circumscripţie uninominală la următoarele alegeri parlamentare. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Bogdan Ţîrdea spune că această mişcare a Partidului Democrat privind numirea celor doi miniştri este greşită. „Pe lângă faptul că a provocat scandal în societate, pe lângă faptul că a fost o nouă blocadă instituţională, un nou conflict al puterii, ceea ce din nou provoacă probleme în funcţionarea puterii, această situaţie din nou scos „rufele murdare” la nivel internaţional”, a spus deputatul.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, a menţionat că, încă de când s-a făcut reforma Guvernului, s-a spus că miniştrii vor avea un rol mai mult managerial, se vor ocupa nemijlocit de programele şi refromele propuse de PDM.

Marţi, 25 septembrie, în funcţia de ministru al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale a fost numită Silvia Radu, iar ministru al agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului a devenit Nicolae Ciubuc.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum