BNAA: În şapte luni ale acestui an „Grawe-Carat Asigurări“ a comis 450 de încălcări la încheierea contractelor de „Carte Verde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe companii de asigurări au fost sancţionate pentru încălcări la emiterea poliţelor de Carte Verde

Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA) respinge învinuirile aduse de compania Grawe Carat şi susţine că aceasta a permis numeroase şi importante încălcări la perfectarea poliţelor de asigurare „Carte Verde“.

În legătură cu învinuirile aduse în mass-media de compania „Grawe-Carat Asigurări“ la adresa Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA), precum că acesta ar fi greşit atunci când a exclus această companie din rândul emitenţilor de certificate de asigurare „Carte Verde”, BNAA vine cu o serie de precizări:

"Compania “Grawe-Carat Asigurări” a fost din timp invitată să participe la adunarea generală extraordinară a membrilor Biroului, care a avut loc la 27 septembrie 2013. O invitaţie corespunzătoare i-a fost expediată conducerii companiei la 16 septembrie 2013. Totodată, în invitaţie a fost specificat precum că în cazul în care directorul companiei nu are posibilitatea să participe la adunare, atunci el are dreptul să delege un reprezentant în locul său. Totuşi, în ciuda apelurilor telefonice efectuate cu scopul de a reaminti, reprezentantul „Grawe-Carat Asigurări” nu a fost prezent la adunare“, precizează administraţia BNAA.

Poliţele pentru autoturisme se eliberau pentru microbuze

Totodată instituţia precizează că la adunarea generală extraordinară a BNAA în cadrul căreia a fost adoptată decizia de a exclude compania de asigurări „Grawe-Carat Asigurări” din rândul emitenţilor de certificate „Carte Verde” au fost prezente cinci din şapte companii membre cu drepturi depline ale BNAA. "Reieşind din aceste considerente, toate deciziile adunării au fost adoptate în mod legal“ se menţionează în comunicat.

"Compania „Grawe-Carat Asigurări” pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2013 a permis numeroase şi importante încălcări la perfectarea poliţelor de asigurare „Carte Verde“, în special fiind înregistrate în jur de 450 de cazuri în care microbuze care plecau peste hotare au fost înregistrate precum autoturisme. Acest lucru a determinat subaprecierea costurilor reale ale poliţelor de asigurare, suma totală depăşind 400.000 de lei. Încălcările respective ar putea atrage consecinţe destul de grave pentru asiguraţi şi pentru companie, care nu ar fi în stare să-şi îndeplinească obligaţiile în caz de accidente rutiere grave cu implicarea microbuzelor transportând pasageri, trecute în poliţa de asigurare precum autoturisme. Suma de despăgubire doar în cazul unui singur păgubit ar putea atinge cifra de cinci milioane de euro. O asemenea situaţie ar putea avea un impact asupra întregului sistem de „Carte Verde” în Republica Moldova, care ar fi supusă unor sancţiuni serioase din partea organizaţiei internaţionale“, se menţionează în nota BNAA..  

Organele de drept se vor ocupa de acest caz

De asemenea, BNAA "a recepţionat o serie de plângeri despre conduita neloială şi frauduloasă a companiei „Grawe-Carat Asigurări” la eliberarea certificatelor de asigurare „Carte Verde”, în special despre remunerările suplimentare oferite brokerilor sub formă de numerar, tichete pentru motorină şi altele. În consecinţă Biroul va transmite Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi organelor de drept această informaţie pentru verificarea legalităţii.
BNAA subliniază încă o dată că „Grawe-Carat Asigurări” a permis în mod repetat un număr mare de încălcări, fapt ce a determinat excluderea acestei companii din rândurile emitenţilor certificatelor de asigurare „Carte Verde”.

Au fost sancţionată toate companiile

De notat că în şedinţa din 27 septembrie 2013 s-a decis şi sancţionarea celorlalte companii, emitente ale certificatului de asigurare „Carte Verde“: „Asito”, „Moldasig”, „Donaris Group”, „Moldova Astrovaz”, „Klassika Asigurări” şi „Victoria Asigurări”. Decizia BNAA include de asemenea şi monitorizarea lunară a situaţiei, iar companiile la care se vor depista încălcări vor fi supuse unor sancţiuni foarte dure.

Astfel de decizii dure au fost adoptate în urma auditului pieţei certificatelor de asigurare „Carte Verde” din Republica Moldova, care a scos la iveală încălcări ale regulamentului şi legislaţiei realizate de către toate companiile de asigurări, emitente ale certificatului „Carte Verde”.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?