Băsescu: unirea cu Republica Moldova, noul proiect de ţară al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întâlnirea lui Vladimir Voronin cu Traian Băsescu la Chişinău.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că obiectivul de ţară al PMP trebuie să fie unirea României cu Republica Moldova şi că a sosit momentul să se discute deschis "despre refacerea integrităţii teritoriale a României", acuzând lipsa de curaj a politicienilor români.

Traian Băsescu s-a referit, duminică, în discursul ţinut la Conferinţa Regională Centru a Partidului Mişcarea Populară  de la Alba Iulia, la faptul că ţara este acum în NATO şi în Uniunea Europeană şi la următorul obiectiv de ţară, transmite Mediafax.

"Ţara este în NATO, ţara este în Uniunea Europeană, dar dacă vă uitaţi la următorul obiectiv de ţară pe care îl propun actualele partide, şi mă refer la PSD şi la PNL, am constatat că... nu de partide, dar de la Cotroceni a venit proiectul de ţară, şi anume să intrăm în zona euro... Oameni buni, ceva mai ridicol n-am auzit pentru că să intri în zona euro este o obligaţie din tratat, ăsta nu poate fi obiectiv de ţară. Obiectivul de ţară al acestui partid trebuie să fie unirea României cu Moldova. Acesta este un obiectiv demn de un partid şi de viitorul ţării. Ne-am asigurat securitatea prin intrarea în NATO, ne-am asigurat un viitor bun fiind parte a UE, trebuie să ne ocupăm de data aceasta şi de corectat erorile istoriei. România de astăzi nu mai poate accepta să trăiască după un tratat stabilit de doi criminali, Stalin şi Hitler, şi semnat de alţi doi criminali, Ribbentrop şi Molotov", a spus el.

România are nevoie de Republica Moldova

"Foarte mulţi au tentaţia să spună că pentru România este un efort, poate prea mare, iar pentru Republica Moldova este o favoare pe care noi le-am face-o. Vreau să ştiţi că în mod egal ambele ţări sunt interesate şi ar fi ajutate de o astfel de unire. România îşi măreşte greutatea în interiorul NATO şi al UE, Republica Moldova poate scăpa mult mai uşor de calvarul tranziţiei care, aşa cum se prefigurează lucrurile, urmare a evenimentelor din Ucraina, nu se va termina niciodată. Republica Moldova nu este în faţa unei promisiuni sau a unei garanţii că după un timp va deveni membră a UE. Am fost în Consiliul European, Consiliul European a refuzat constant un asemenea angajament faţă de Republica Moldova şi cu atât mai puţin un astfel de angajament se poate face acum, după ce Federaţia Rusă a arătat că orice pas al Ucrainei ar fi tratat ca un afront şi ca o afectare a securităţii naţionale a Federaţiei Ruse, dacă acest pas ar fi către NATO şi UE. Îmi sunt foarte bine cunoscute abordările la nivel european şi la nivel NATO şi o spun aici, în faţa a sute de oameni, şansa Republicii Moldova de a ajunge în UE este unirea cu România", a afirmat Traian Băsescu.

El a adăugat că a văzut că în abordările publice oamenii politici români nu au curaj să vorbească despre acest subiect, iar oamenii politici din Republica Moldova "au şi mai puţin curaj ca românii".

"În 2004, când am devenit preşedintele României, acest gând al unirii României cu Republica Moldova şi a Republicii Moldova cu România a fost un gând care a fost constant în mintea mea şi i l-am spus şi lui Voronin şi preşedintelui interimar Ghimpu, l-am spus şi actualului preşedinte Timofti, asta e soluţia de viitor pentru ambele state", a afirmat el.

Traian Băsescu a menţionat că, în 2005, doar 2% dintre cetăţenii Republicii Moldova doreau unirea cu România, iar în 2012 - 38% erau pentru, ceea ce reprezintă "un progres extraordinar".

El a spus că unirea cu România este dorită de generaţia tânără, de generaţia vârstnică, dar sunt "acei cetăţeni ai Republicii Moldova care au trăit şi au evoluat sub educaţia venită de la Moscova în timpul Uniunii Sovietice şi acolo există încă multă reţinere".

Propaganda Moscovei

Băsescu a afirmat însă că "marea problemă este propaganda Moscovei". "România are în Republica Moldova două publicaţii de limbă română şi un post de radio (...) deci România trebuie să facă mai mult în primul rând pentru prezenţa limbii române în spaţiul Republicii Moldova. România nu trebuie să reducă numărul de burse, aşa cum propunea domnul prim ministru Ponta şi fostul prim ministru Leancă, să reducem numărul de burse acordat moldovenilor şi eventual să modificăm şi legea cetăţeniei, să o dăm mai greu, aceştia au fost doi piloni extraordinari care au sprijinit saltul de la 2% unionişti la 38% şi trebuie să continuăm", a susţinut el.

Fostul preşedinte a afirmat că, din experienţa pe care a acumulat-o, este momentul potrivit să fie discutat subiectul. "Este momentul potrivit să pregătim o ofertă pentru Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova, este momentul să pregătim un referendum în cele două ţări. (...) ce trebuie făcut acum este un proces de accelerare a soluţiilor de interconectare enegetică a Republicii Moldova. Nu poţi concepe o şansă de unire a Republicii Moldova cu România în condiţiile în care laşi Republica Moldova dependentă de Federaţia Rusă şi de Ucraina. (...) Cred că a sosit momentul să vorbim deschis despre refacerea integrităţii teritoriale a României", a conchis Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică