Baschetul de stradă nu e balet!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Competiţia de streetball a fost organizată în Republica Moldova pentru prima dată. FOTO Alexandru Tarlev

„Aici nu e balet, e baschet, băieţi!”, exlamă moderatorul în debutul jocului. Cei doi adversari, înalţi ca brazii, îşi aruncă priviri intimidante. Când se dă semnalul, începe spectacolul. Muzica hip-hop pe fundalul mişcărilor rapide şi a schemelor elaborate completează un tablou desprins parcă din filmele americane. „Nu e balet, e baschet de stradă!”, mai strigă odată moderatorul, pentru a însufleţi jucătorii, probabil.

Streeball-ul este un sport modern, varianta de stradă a jocului de baschet. Jucătorii nu sunt neapărat încorsetaţi de nişte reguli stricte, astfel încât fiecare este liber să-şi demonstreze abilităţile prin mişcări cunoscute ca freestyle. Ani de zile, regii baschetului unu la unu s-au decis la Alcatraz, temuta închisoare americană. Anul acesta, pentru prima dată, şi în Republica Moldova s-a organizat o astfel de competiţie, iar câştigătorul nostru se va confrunta cu alţi participanţi la Campionatul Mondial de Streetball din Istanbul, Turcia.


   Vlad Şolopa este învingătorul competiţiei de streetball.

Adversarul, mingea şi coşul

Regele baschetului de stradă al Moldovei este Vlad Şolopa. Tânărul are înălţimea de aproape doi metri, 19 ani şi provine dintr-o familie „de oameni înalţi, pasionaţi de baschet”, spune el. Unul dintre meciuri l-a jucat cu prietenul său din copilărie. A fost un joc aprins. „Ce meci, prietene! Felicitări!”, exclamă adversarul lui Vlad în timp ce-l îmbrăţişează pe acesta frăţeşte. „Era clar că va fi un meci complicat!”, răspunde învingătorul competiţiei. 

Vlad spune că jocul de baschet unu la unu te epuizează fizic, chiar dacă durează doar cinci minute. „E dinamică, e viteză, nu ai voie să te relaxezi. Trebuie să loveşti tare, să fii tare, să dai tot pe teren. Nu ai timp să te odihneşti. Când începe jocul, ceilalţi dispar. Rămân doar eu, adversarul, mingea şi coşul”, spune învingătorul. Ca orice tânăr pasionat de baschet, Vlad spune că i-ar plăcea să joace la MBA. „Pentru că e un vis greu de realizat, nu sper chiar la asta. Dar vreau să ajung cât mai sus”, mărturiseşte jucătorul care ne va reprezenta ţara la Istanbul. „Avantajul meu pe terenul de baschet este faptul că sunt înalt, dar avantajul celor scunzi este că sunt mai rapizi”, concluzionează tânărul.

Medicul baschetbalist

Un meci agresiv a jucat şi Andrei Petrov, un tânăr medic care îşi împarte viaţa între consultaţii şi antrenamente. Joacă baschet de 15 ani şi spune că sportul este un adevărat refugiu pentru el. Atunci când se află pe teren, mai ales în jocurile unu la unu, se gândeşte doar la victorie. „În momentele acestea te gândeşti să câştigi. Mişcările sunt gândite, dar după un timp devin reflexe, pentru că starea fizică îţi permite să ai viteză, forţă, o aruncare bună de la distanţă”, spune Andrei.

Pentru a fi un bun jucător de baschet, esenţială este înălţimea potrivită. Dar centimetrii ar egala cu zero fără o minte strălucită, susţine Andrei. „Dincolo de calităţile fizice, cea mai importantă este gândirea. Cei mai valoroşi jucători sunt cei care au un IQ de baschet. Care îşi pot construi jocul şi îşi stabilesc o cultură a jocului impecabilă. Psihologic, dacă vezi că jucătorul e mai puternic şi tu laşi mâinile în jos atunci ai pierdut din prima clipă în care ai călcat pe teren. Nu este loc pentru subestimare!”, explică convins baschetbalistul.

Frate împotriva fratelui

În cadrul competiţiei de streetball desfăşurată la Chişinău, s-au înscris toţi doritorii de peste 16 ani. O mare parte a concurenţilor se cunosc unii pe alţii, iar de multe ori pe teren s-au confruntat prieteni buni şi chiar fraţi. Este cazul lui Vasile care a jucat în semifinale împotriva fratelui său.

„Din 64 de oameni, noi a trebuit să jucăm împreună. El e mai mare, am simţit cumva că m-a lăsat să câştig”, spune Vasile, student la medicină. Deşi pe terenul de baschet pare dur şi rece, Vasile vorbeşte cu multă căldură despre sportul său preferat. „Baschetul e deosebit pentru că implică inteligenţă, forţă, dimensiune. Aici depinde totul de tine. În doar cinci minute oboseşti repede. Eu sunt terminat după un joc, dar senzaţiile sunt incomparabile”, mărturiseşte Vasile. Tot el ne asigură că ceea ce se întâmplă pe teren, rămâne pe teren. „Competiţia durează exact cinci minute şi tot atâta timp suntem rivali. După semnalul de încheiere al partidei, dăm mâna şi ne respectăm unii pe alţii”, menţionează jucătorul.

Regulile jocului

Red Bull King of the Rock este cea mai prestigioasă competiţie de baschet de stradă jucată unu la unu. Competiţia implică rezistenţă şi abilitate. Nu există nici antrenor, nici echipă pe care jucătorul să se poată baza, există doar un singur adversar şi obiectivul - cel de a câştiga! Jucătorii sunt concentraţi la maxim, iar publicul stă cu sufletul la gură şi aşteaptă să vadă prima minge care va străbate coşul.

Sistemul de desfăşurare al competiţiei este simplu, asemenea duelurilor care au loc în baschetul de stradă. Jucătorii au la dispoziţie cinci minute, dar nu mai mult de 15 secunde la o singură posesie, pentru a demonstra că e mai bun decât adversarul său. Atenţie la faulturi! Jucătorii pot faulta de cinci ori înainte de a fi descalificaţi, iar orice acţiune lipsită de fairplay duce automat la descalificare. Punctajul este acelaşi ca şi în cazul meciurilor de baschet obişnuit, aruncările valorând două sau trei puncte. Dacă s-a faultat pe aruncare la coş, jucătorul primeşte un punct, iar posesia se schimbă. 

FOTO Alexandru Tarlev

Meciul de streetball s-a desfăşurat în premieră pentru Republica Moldova. Astfel dintre cei 64 de concurenţi, Vlad Şolopa a fost cel mai bun şi ne va reprezenta ţara la cea mai mare competiţie de acest gen din lume, care va avea loc pe 29 august, în Turcia. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”