Bărbat găsit împuşcat la Ialoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul unui bărbat care prezenta o plagă penetrantă, posibil provocată de o împuşcătură, a fost găsit în extravilanul satului Răzeni, raionul Ialoveni. Silvia Vetcu, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Ialoveni, a declarat pentru IPN că apelul la 112 a parvenit pe 2 septembrie, la ora 07.15.

„La faţa locului s-au deplasat procurorul raionului, poliţişti şi medicul legist, care au stabilit că era cadavrul unui bărbat de 64 de ani, locuitor al satului Răzeni”, a spus ofiţerul de presă a IP Ialoveni.

Potrivit Silviei Petcu, în preajma cadavrului se afla abandonată o puşcă de vânătoare cu ţeava lisă. „Fiind verificat, bărbatul decedat nu se afla printre persoanele care figurează ca posesoare de armă”, a declarat Silvia Vetcu.

Pe acest caz a fost pornită cauză penală pentru omor, fiind format un grup de lucru compus din poliţişti ai IP Ialoveni şi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii, inclusiv procurori, care urmează să efectueze acţiuni de urmărire penală, precum şi măsuri speciale de investigaţie pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.

„Au fost dispuse un şir de expertize care urmează să stabilească cauza exactă a decesului, dar şi alte informaţii importante referitoare la caz”, a declarat Silvia Vetcu

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat