Banca Naţională anunţă că activitatea piramidei MMM este ilegală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform legii, activitatea financiară în cauză poate fi desfăşurată doar de către persoanele juridice care deţin licenţă emisă de Banca Naţională, iar „MMM-2011" nu deţine o astfel de licenţă.

Actualmente, pe teritoriul Republicii Moldova se desfăşoară o amplă campanie publicitară cu privire la funcţionarea unei piramide financiare: „MMM-2011", anunţă BNM într-un comunicat de presă.
Banca Naţională atenţionează populaţia asupra caracterului ilegal al ofertei de produse şi servicii financiare, care includ atragerea depozitelor sau echivalentelor acestora de la public de către „MMM-2011". Conform legii, activitatea financiară în cauză poate fi desfăşurată doar de către persoanele juridice care deţin licenţă emisă de BNM, iar „MMM-2011" nu deţine o astfel de licenţă.

În legătură cu faptul dat, Banca Naţională face un apel către populaţie asupra următoarelor: plasarea mijloacelor băneşti în „MMM-2011" nu este supravegheată de către BNM şi comportă riscuri majore de pierdere a acestora.

De notat că de câteva luni piramida MMM-2011, s-a extins şi în Republica Moldova, graţie unei reclame agresive la Prime TV, postul de televiziune controlat de milionarul Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului.

Autorul acestui joc piramidal rusul Serghei Mavrodi,  care a ruinat milioane de ruşi în anii '90, a fost arestat 10 zile în urmă la Moscova pentru neplata unei amenzi de 1.000 de ruble (circa 25 de euro), aplicată în baza unei decizii judiciare,

Mavrodi are la activ cel mai mare sistem piramidal din lume, prin care circa 30 de milioane de persoane din Rusia şi fostele republici URSS şi-au pierdut banii în 1994.
Potrivit presei, Serghei Mavrodi şi acoliţii săi au ajuns să acumuleze câte 50 de milioane de dolari pe zi, doar în capitala rusă. La 4 august 1994, afaceristul a fost arestat, după un asalt al trupelor speciale asupra sediului său de la Moscova. Milioane de ruşi au rămas fără bani, iar 50 de persoane s-au sinucis. Mavrodi a fost închis abia peste nouă ani.

MoldMMM: „Scuipi în pod şi devii milionar". Creatorul celebrei piramide care a ruinat milioane de ruși în anii '90 a pus pe roate o nouă afacere în Moldova.

PiraMMMida lui Mavrodi prinde rădăcini la Chişinău

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil