Banca Mondială va oferi 30 de milioane de dolari sistemului de sănătate. Ce trebuie să facă Guvernul pentru a beneficia de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul a ratificat acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Mondială, potrivit căruia sistemul de sănătate urmează să beneficieze de 30 de milioane de dolari.

Ministrul Sănătăţii, Mircea Buga, a anunţat că prima tranşă de 4,5 milioane de dolari va fi acordată în 2015, însă pentru aceasta autorităţile trebuie să îndeplinească nişte criterii de performanţă, transmite e-sanatate.md.

Proiectul de finanţare este prevăzut pentru o durată de patru ani şi jumătate, banii vor fi acordaţi drept suport la bugetul de stat.

Mircea Buga consideră că Guvernul va reuşi să îndeplinească indicatorii de performanţă în termenii indicaţi, altfel banii nu vor ajunge în bugetul de stat.   

Pentru ca banii să ajungă în buget, legislatorii trebuie să interzică publicitatea la ţigări în spaţii publice, să majoreze taxele pentru produsele de tutun. Trebuie îmbunătăţit tratamentul bolnavilor de hipertensiune, iar medicamentele compensate trebuie să fie mai multe şi mai accesibile.

Ministerul Sănătăţii are sarcina de a introduce remunerarea pe bază de performanţe în spitale, să îmbunătăţească sistemul de plată în baza complexităţii cazului tratat, dar şi să revizuiască Strategia spitalelor. Luate împreună aceste măsuri trebuie să genereze un singur rezultat – eficienţa resurselor în acordarea serviciilor spitaliceşti.

Banca Mondială însă nu va acorda banii la începutul proiectului aşa cum a fost până acum. Autorităţile vor trebui să aloce bani din resurse proprii pentru a ajunge la aceste performanţe. În cazul în care verificările efectuate vor arăta că indicatorii propuşi au fost atinşi, banii vor fi debursaţi – dacă nu, atunci resurse nu vor fi alocate deloc sau doar parţial.

Acordul a fost semnat în luna iulie a anului trecut. Maturitatea împrumutului este de 25 de ani, inclusiv perioada de graţie de cinci ani, taxa de angajament e de 0,5%, taxa de deservire - 0,75%, iar dobânda este de 1,25%. Finanţarea urmează a fi acordată preponderent sub formă de sprijin bugetar pentru sistemul de sănătate.

Acordul urmează să intre în vigoare pe data de 9 aprilie cel târziu, iar proiectul va fi implementat timp de patru ani şi jumătate.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG