Autorităţile negociază lansarea unor zboruri directe către Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Republicii Moldova a aprobat iniţierea negocierilor cu autorităţile de resort elveţiene pe marginea proiectului Acordului cu privire la serviciile aeriene, transmite IPN.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a spus că semnarea unui asemenea document va diversifica lista destinaţiilor spre care se poate ajunge din Aeroportul Internaţional Chişinău.

Potrivit unor date, în ultimul an au fost operate în jur de 17.000 de zboruri din Moldova către oraşe din Elveţia, dar toate  prin conexiuni. Numărul pasagerilor ar fi cu mult mai mare în cazul existenţei unei curse directe. Se preconizează ca zborurile directe către Elveţia să aibă loc de două-trei ori pe săptămână.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent