Autorităţile de la Chişinău dau asigurări că mumărul paturilor pentru pacienţii cu COVID-19 poate fi mărit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul în creştere al îmbolnăvirilor de COVID-19 a determinat autorităţile din domeniul sănătăţii publice să mărească numărul de paturi pentru pacienţii infectaţi cu forme medii şi grave ale bolii. Referindu-se la situaţia generală pe municipiul Chişinău, Boris Gîlcă, şeful adjunct al Direcţiei sănătate, a declarat pentru IPN că şase instituţii municipale spitaliceşti, pentru adulţi şi copii, au rezervate paturi pentru bolnavii de COVID-19.

În caz de necesitate, numărul paturilor poate fi mărit, a precizat Boris Gîlcă.

La Centrul COVID-19 de la Moldexpo sunt 350 de paturi pentru bolnavii care au nevoie de tratament staţionar şi 100 de paturi pentru pacienţii aflaţi în triaj. 150 de paturi sunt la Spitalul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, 300 – la Spitalul Clinic „Sfântul Arhanghel Mihail”, 100 – la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii. La Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” sunt rezervate 63 de paturi pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, iar la Maternitatea nr. 2 – 55 de paturi.

În total sunt 1118 paturi rezervate pentru pacienţii bolnavi de COVID-19. Un număr mic dintre ele mai sunt libere.  

În ceea ce priveşte Spitalul Clinic, din subordinea Ministerului Sănătăţii, sunt 100 de paturi pentru pacienţi confirmaţi pozitiv, în stare medie şi gravă, şi 6 paturi pentru bolnavi care necesită terapie intensivă. „La moment, circa 10 paturi mai sunt disponibile”, a precizat Marcela Moraru, director adjunct al spitalului. Managerul instituţiei medicale a îndemnat locuitorii ţării să respecte măsurile de protecţie, pentru ca să nu îngreuneze activitatea instituţiilor din sistemul medical prin numărul mare al bolnavilor care necesită internare.                 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%