AUDIERI Atacuri raider: cine va fi ţap ispăşitor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
EDUARD BÂZGU Mihai Cibotaru (dreapta) și Aurica Doina spun că CNPF a acționat prompt în cazurile atacurilor asupra băncilor

Deputaţii spun că regulatorul de pe piaţa financiară n-a reacţionat prompt în cazul prelurărilor frauduloase de acţiuni. Şefii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare pun însă vina în cârca judecătorilor care au emis decizii de executare imediată.

Administraţia Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) n-a reacţionat prompt şi corespunzător situaţiei în cazul atacurilor de tip raider din sistemul bancar, consideră Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe.

Potrivit lui, comisia n-a informat la timp nici alte autorităţi despre aceste acţiuni, ce ar fi putut provoca pagube de circa 50 de milioane de euro Republicii Moldova. „Regulatorul naţional al pieţei financiare are un buget anual de 15 milioane de lei, dar nu-i clar cu ce se ocupă", a declarat Ioniţă.

În acelaşi timp, reprezentanţi ai CNPF au ţinut să precizeze că au acţionat în conformitate cu responsabilităţile pe care la are instituţia. „Colaboratorii noştri au acţionat prompt şi la timp şi au întreprins toate măsurile necesare pentru a suspenda aceste tranzacţii", a spus Mihai Cibotaru, preşedintele CNPF.

Totodată, el a ţinut să menţioneze că în ultimii patru ani pe piaţă au fost înregistrate 511 astfel de tranzacţii şi că CNPF poate interveni doar dacă una dintre părţi contestă tranzacţia şi depune o plângere la instituţie.

Aurica Doina, membru al Consiliului de Administraţie al CNPF, a specificat că problema respectivă a fost generată de instanţele judecătoreşti, la baza tranzacţiilor efectuate fiind ordonanţele de executare imediată, emise de către judecători, care au un caracter obligatoriu. Potrivit responsabilului, un executor care a tergiversat executarea unei astfel de ordonanţe a fost sancţionat cu o amendă de 44.600 de dolari de către Judecătoria din Ialoveni.

În acelaşi timp, deputatul comunist Igor Dodon a dat toată vina pe alianţa de guvernare, care, „deşi deţine toate pârghiile puterii în stat, a creat un haos şi a făcut posibile asemenea atacuri, care aduc nu doar prejudicii de imagine ţării în faţa investitorilor străini, ci şi pagube materiale cetăţenilor".

Veaceslav Ioniţă a anunţat, la final, că, dacă va fi necesar, va mai fi organizată o şedinţă de audieri în legătură cu subiectul atacurilor de tip raider, după care va fi prezentat un raport de informare în plenul Parlamentului. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie