Atenţie prisăcari! Începe combaterea aeriană a dăunătorilor din păduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stupm de sticlă, la "Casa Mierii", Călăraşi FOTO: Adevărul

Prisăcarii sunt atenţionaţi că, în perioada 13-20 aprilie, va fi efectuată combaterea aeriană a dăunătorilor din păduri, iar albinele se recomandă a fi închise în aceste zile.

Un comunicat de presă al Agenţiei „Moldsilva“ anunţă că în acest an vor fi prelucrate peste 30 de mii de ha de pădure, dublu faţă de anul trecut, transmite IPN.

Combaterea aeriană se efectuează în 10 entităţi silvice. La efectuarea lucrărilor respective sunt antrenate două elicoptere.

„Moldsilva“ precizează că acţiunile de protecţie a pădurilor întreprinse de către silvicultori vor avea un impact pozitiv şi asupra suprafeţelor agricole adiacente, prin suprimarea unor focare de dăunători care trec cu uşurinţă din păduri pe terenurile agricole şi invers.

Preparatele folosite în procesul combaterii aeriene nu sunt periculoase pentru viaţa omului, dar este recomandat ca populaţia să evite colectarea ciupercilor din pădurile prelucrate. Pe lângă albine, pot suferi şi animalele domestice, astfel este interzisă aflarea lor în fondul forestier supus procedurii.
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort