„Aştept expirarea mandatului de deputată ca pe o izbăvire”. Maria Ciobanu anunţă că se retrage din politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Maria CIobanu a anunţat marţi, 26 decembrie, că anul 2018 va fi ultimul an din cariera sa politică. Aceasta s-a arătat profund dezamăgită de situaţia politică din ţară şi de faptul că „politicienii trăiesc într-o altă dimensiune”.

„Anul 2017 a fost pentru mine unul de dezamăgiri profunde, de constatare (a câta oară?) că politicienii trăiesc într-o altă dimensiune, că politica este murdară, pentru că prea mulţi dintre acei „aleşi” de cei mulţi sunt murdari”, a menţionat Maria Ciobanu într-o postare pe Facebook.

Ea afirmă că în aceşti ani cât a fost implicată în politică s-a schimbat atât de mult, încât nu se mai recunoaşte.

„Am ajuns să cred în sinceritatea a câţiva oameni, îi pot număra pe degete, pe care îi ştiu de o viaţă. În rest, au fost doar nişte însoţitori pasageri prin viaţă, pe care nu i-am cunoscut niciodată cu adevăratelea. Cu acei în care am crezut şi pe care îi credeam prieteni nici nu mă mai salut... S-au vândut... moldoveneşte”, a subliniat deputatul.


Potrivit ei, actualul Legislativ nu reprezintă cetăţenii, ci „o Brigadă de hoţi care a cumpărat tot ce era de vândut, iar ce nu a putut cumpăra a luat prin şantaj, scheme frauduloase sau cu hapca”.
 

„Voi avea nevoie de mult timp pentru a reveni la ceea ce eram odată: om care trăieşte printre oameni, nu printre hiene, care sunt gata să te sfâşie din simplul motiv că nu eşti ca ei”, a conchis Maria Ciobanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă