Asistenţii medicali din şcoli şi grădiniţe ar putea trece în subordinea centrelor medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Asistenţii medicali care activează în instituţiile de învăţământ ar putea trece din subordinea directorului, în subordinea centrelor medicilor de familie. O propunere în acest sens a fost făcută de către Comisia specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentaţia copiilor în instituţiile preşcolare şi cele de învăţământ, care a prezentat vineri, 24 martie, un raport în plenul Parlamentului, transmite IPN.

Autorii iniţiativei consideră că, subordonându-se directorului instituţiei de învăţământ, decizia asistenţilor medicali privind calitatea produselor alimentare în procesul de recepţionare poate fi influenţată. Aceasta în condiţiile în care asistenţii medicali fac parte din comisia de triere care recepţionează alimentele ce vor ajunge pe masa copiilor.

În cadrul prezentării raportului, preşedintele Comisei, Radu Mudreac, a declarat că s-au efectuat vizite de documentare în instituţiile de învăţământ din mai multe raioane, iar ca urmare au fost depistate produse alimentare neconforme. Unele blocuri sanitare sunt într-o stare deplorabilă. Radu Mudreac a menţionat că predomină interese economice, care au pus copiii în pericolul alimentării cu produse de calitate proastă.

Membrii comisiei recomandă crearea combinatelor alimentare la nivelul autorităţilor publice locale. De asemenea, se recomandă centralizarea licitaţiilor pentru selectarea agenţilor economici care vor livra alimente.  

Potrivit proiectului de hotărâre, Procuratura Generală urmează să prezinte Parlamentului, în termen de două luni, informaţii despre acţiunile întreprinse în cercetarea licitaţiilor trucate pentru livrarea alimentelor în şcoli şi grădiniţe. Procurorii urmează să informeze şi despre tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Comisia specială a fost creată după ce, la sfârşitul lunii noiembrie, 16 persoane, dintre care nouă funcţionari publici din cadrul direcţiilor de educaţie, au fost reţinute de către ofiţerii anticorupţie sub bănuiala de trucare a licitaţiilor la procurarea produselor alimentare pentru şcolile şi grădiniţele din Chişinău. Licitaţiile aveau loc prin favorizarea unor agenţi economici. Urmărind scopul obţinerii unui profit mai mare în urma executării contractelor încheiate, agenţii economici livrau produse de o calitate inferioară celei contractate.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO