Asigurarea securităţii regionale, discutată de prim-ministra R. Moldova, la Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Gavrilita

În cadrul vizitei sale la Berlin, prim-ministra Natalia Gavriliţa, însoţită de ministra MAI, Ana Revenco, a avut o întrevedere cu Nancy Faeser, Ministrul Federal al Afacerilor Interne. Subiectul central al discuţiilor a vizat situaţia regională generată de războiul din Ucraina şi consecinţele apărute pentru Republica Moldova, având în vedere că Moldova a înregistrat cea mai înaltă rată de refugiaţi ucraineni în raport cu numărul de populaţie.

La ziua de astăzi, în Republica Moldova continuă să se afle cca 96 de mii de persoane refugiate din Ucraina, în timp ce prin ţară au trecut, în total, peste 390 de mii de ucraineni, de la declanşarea războiului.

Oficialii au menţionat că securitatea regională este grav afectată, iar pentru a încheia agresiunea împotriva civililor din Ucraina, este necesară încetarea războiului nejustificat, făcând apel la dialog şi negocieri paşnice între părţi. Totodată, a fost exprimată susţinerea deplină pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. 

Discuţiile au vizat şi acţiunile ce trebuiesc întreprinse pentru a creşte rezilienţa Republicii Moldova în domeniul securităţii cibernetice şi dezinformării. 

În contextul crizei umanitare provocate în regiune, oficialii au discutat modalităţile de cooperare între Republica Moldova şi Germania cu privire la fortificarea capacităţilor instituţionale ale structurilor de ordine. „Avem nevoie de consolidarea funcţionalităţii MAI-ului astfel ca fie asigurată ordinea publică şi combaterea trecerilor frauduloase la frontiera moldo-ucraineană. În acest sens, salutăm semnarea acordului între Moldova şi Uniunea Europeană privind cooperarea în domeniul gestionării frontierelor între poliţiştii de frontieră moldoveni, Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex)”, a spus Natalia Gavriliţa. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie