Asasinul moldovean Robert Gîrleanu, prins la Bucureşti, ar fi implicat şi în atentatul cu maşină-capcană în care a fost ucis afaceristul Igor Ţurcan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul Robert Gîrleanu din Republca Moldova, suspectat că ar fi autorul unui triplu asasinat produs acum 11 ani, ar avea legătură şi cu un alt caz răsunător. Gruparea criminală, al cărui adjunct este, ar fi implicată în lichidarea lui Igor Ţurcan, şeful Federaţiei moldoveneşti de Tenis, spulberat în urma exploziei unei maşini-capcană, luna trecută, în centrul Chişinăului, transmite PRO TV.

Şi victima, şi ucigaşul cu sânge rece se învârteau în lumea afacerilor dubioase cu ţigări. Procurorii de la Parchetul General au încercat să afle cât mai multe de la Robert Gîrleanu, zis Gaspadin, despre triplul asasinat pe care l-ar fi comis în 2000 lângă Chişinău. Chiar de ziua lui de naştere.
„Sunt nevinovat, e o făcătură a autorităţilor moldovene“, a declarat suspectul.

În vârstă de 34 de ani, Gîrleanu este bănuit că ar fi mâna dreaptă a liderului unei grupări mafiote, care şi-ar fi stabilit cartierul general în România.

Jafuri, tâlhării, recuperări pe întreg teritoriul Europei ar fi doar câteva dintre „specializările“ indivizilor care, pentru a-şi menţine supremaţia, nu s-ar da în lături de la reglările de conturi dintre cele mai infiorătoare, potrivit PRO TV. De pildă, asasinarea şefului Federaţiei de tenis cu o maşină-capcană. Asasinii au declanşat explozia de la distanţă, prin telecomandă. Un atentat pus la cale, din câte se pare, din cauza datoriilor de sute de mii de euro pe care Igor Ţurcan le-ar fi avut din pricina afacerilor cu ţigări.

Coincidenţă sau nu, tot în afaceri cu ţigări a fost implicat şi Gîrleanu, care a pus pe picioare cea mai mare reţea de contrabandişti din România. O conducea de la Iaşi, unde se stabilise cu familia din 2002.

Indicii importante ar putea oferi şi soţia lui Girleanu, care nu a fost marţi, când au căutat-o reporterii PRO TV, la adresa la care locuieşte cu cei doi copii.

Amintim că Robert Gîrleanu a fost arestat la patru săptămâni de la atentatul în care a murit afaceristul Igor Ţurcan şi la trei săptămâni după ce „Adevărul“ a publicat o amplă investigaţie realizată de reporterii OCCRP despre afacerile dubioase şi legăturile victimei cu lumea interlopă şi structurile de forţă din Republica Moldova. „Adevărul“ a dezvăluit că unul dintre complicii lui Gîrleanu și-a recunoscut vina şi i-a turnat pe toţi cei care au participat la executarea celor trei oameni de afaceri, în 2000.

La scurt timp, filmul cu mărturia a dispărut din dosarul Poliţiei, ceea ce i-a permis lui Gîrleanu să rămână la libertate. Dispariția filmului ar fi fost plătită cu 150.000 de euro, bani din care ar fi fost înfiinţată o fabrică de ţigări de contrabandă la Criuleni, afacere în care ar fi fost implicat și Igor Țurcan, omorât acum o lună într-o explozie la Chișinău.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare