Anual, trebuie făcute mai multe examene medicale profilactice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele cu vârsta de peste 18 ani trebuie să facă anual o serie de examene medicale: a pielii, a ganglionilor limfatici, a glandei tiroide şi a glandei mamare. Aceste examene sunt efectuate în baza poliţei de asigurare medicală, în instituţiile medicale primare.

De asemenea, oamenii cu vârsta de peste 18 ani trebuie să treacă anual antropometria şi să-şi măsoare tensiunea arterială. În cazul în care instituţia medicală nu dispune de unele servicii, aceasta asigură procurarea lor în bază de contract în altă instituţie medico-sanitară. Precizările în cauză sunt făcute de Compania Naţională de Asigurări în Medicină drept răspuns la o solicitare a Agenţiei de presă IPN despre controlul profilactic anual acoperit de poliţa de asigurare medicală obligatorie.

Persoanele care au depăşit vârsta de 40 de ani trebuie să-şi verifice anual colesterolul seric şi glicemia, iar o dată la doi ani – să facă tonometria oculară. De asemenea, examenele pentru determinarea glicemiei şi reacţiei la microprecipitare trebuie trecute anual şi de către persoanele din grupurile de risc.

Testul citologic Babeş-Papanicolau trebuie efectuat o dată la trei ani de către femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 61 de ani. Adulţii şi copiii care au contactat cu o persoană bolnavă de tuberculoză, persoanele cu sechele posttuberculoase, cele infectate cu HIV, cele care efectuează tratament imunosupresiv şi pacienţii cu afecţiuni psihice trebuie să facă anual radiografia pulmonară.

Analiza microscopică a sputei este efectuată numai de simptomatici, iar copiii şi femeile gravide efectuează examenele medicale profilactice în baza unor protocoale diferite.

Persoanele înregistrate pe lista medicului de familie se adresează de sine stătător pentru efectuarea examenului profilactic anual. Unele examene medicale profilactice sunt efectuate şi în cabinetele de triaj, centrele de sănătate prietenoase tinerilor, cabinetul de sănătate a reproducerii, la adresare directă, fără bilet de trimitere.

Totodată, examenele medicale profilactice periodice (cu excepţia investigaţiilor bacteriologice şi la helminţi) pentru angajaţii instituţiilor medicale publice, de învăţământ şi întremare bugetare se asigură de către instituţia medicală primară unde este înregistrată persoana la medicul de familie. Investigaţiile necesare bacteriologice şi la helminţi se efectuează cu plată în cadrul Centrelor de Sănătate Publică.

Examenele medicale obligatorii periodice pentru lucrătorii care sunt supuşi factorilor nocivi şi nefavorabili se fac contra plată, fiind achitate de către angajator.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, angajaţii care activează în întreprinderile alimentare, în instituţiile medicale, comunale şi pentru copii sunt obligaţi să treacă anual controlul medical profilactic pentru a preveni răspândirea bolilor contagioase şi parazitare.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”