ANRE: Moldelectrica a admis în perioada 2008-2011 cheltuieli nejustificate de circa 156 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control efectuat de specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a arătat că întreprinderea de stat Moldelectrica a efectuat achiziţii de bunuri şi servicii, nerespectând cadrul legal, în special principiul eficienţei maxime la costuri minime.

Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat marţi, 30 aprilie, în şedinţă publică, Raportul privind controlul asupra activităţii economico-financiare reglementate a ÎS Moldelectrica din perioada 2008-2011. Controlul a arătat că întreprinderea a efectuat achiziţii de bunuri şi servicii, nerespectând cadrul legal, în special principiul eficienţei maxime la costuri minime, iar prin aceasta au fost suportate cheltuieli ineficiente şi nejustificate în valoare totală de circa 156,2 milioane de lei.

"Analiza contractelor de achiziţii a arătat că întreprinderea, evitând cu bună ştiinţă posibilitatea procurării de bunuri şi servicii direct de la producători sau de la reprezentanţii oficiali ai acestora în Republica Moldova, a acceptat procurări printr-un şir de intermediari, adaosurile cărora au majorat considerabil costurile de achiziţie. Majoritatea acestor agenţi economici erau interdependenţi unii de alţii, aveau angajaţi şi factori de decizie comuni, aceleaşi adrese de oficii şi depozite, au efectuat livrări şi procurări unul altuia, au participat în comun la aceleaşi licitaţii şi concursuri de achiziţii etc.“, se menţionează într-un comunicat ANRE.

Un exemplu elocvent în acest sens este faptul că, în lipsa unui studiu de fezabilitate, a proiectului şi mijloacelor financiare aprobate în acest sens s-a decis înlocuirea echipamentului staţiei electrice Vulcăneşti 400 kV. Din 8,9 milioane de lei, achitate pentru livrarea de bunuri, 3,7 milioane de lei (41,6%) a fost costul de livrare al intermediarului din România, iar 5,2 milioane de lei (58,4% din cost) l-a constituit adaosul aplicat de către al doilea intermediar din Republica Moldova, precizează ANRE.

În pofida faptului că utilajul a fost procurat de către Moldelectrica în anul 2008, cu termen de garanţie de 12 luni de la momentul livrării, lucrările de montare a acestuia au fost contractate abia la finele anului 2012, adică după patru ani, costul acestor lucrări fiind de 6,5 milioane de lei sau 73% din costul total al utilajului procurat.

ANRE a depistat cheltuieli inutile şi ineficiente de 12,4 milioane de lei şi la realizarea lucrărilor de construcţie-montaj a LEA 110kV pentru alimentarea cu energie electrică a Portului Internaţional Liber „Giurgiuleşti”. Contrar destinaţiei au fost utilizate alte 3,4 milioane de lei pentru procurarea unui depozit în zona economică liberă, deşi în anul 2009 acest obiectiv a fost estimat de organul cadastral la valoarea de 390.300 de lei. 

Şi la capitolul investiţii ANRE a depistat multe nereguli. Întreprinderea în loc să reutileze unele spaţii existente pentru instalarea panourilor de evidenţă a energiei electrice, a preferat să construiască altele noi, cheltuielile pentru construcţia unui metru pătrat ridicându-se în unele cazuri până la 15.000 de lei, iar costul total la 18 milioane de lei.

Nici în cadrul Proiectului Energetic II, Moldelectrica nu a asigurat condiţii de eficienţă maximă la cheltuieli minime. Dintre bunurile procurate, cu valoare totală de 455 de milioane de lei, au fost utilizate doar 55,2%, restul fiind în curs de execuţie sau stocate la depozite, parţial în condiţii neadecvate, susţine administraţia ANRE.

Specialiştii agenţiei au mai constatat că în anul 2010, valoarea activelor Moldelectrica a fost reevaluată de la 780 de milioane de lei la 2,2 miliarde de lei, iar termenul de exploatare a fost redus simţitor, ceea ce a determinat o creştere esenţială a uzurii mijloacelor fixe. Astfel, calculele întreprinderii au arătat o creştere a uzurii de la 64 la 276 de milioane de lei, dar ANRE, la momentul ajustării tarifului pentru transportul energiei electrice, în baza unei suspiciuni rezonabile privind majorarea artificială a componentei respective, a acceptat un nivel al uzurii de doar 109,7 milioane de lei.

Reprezentanţii Moldelectrica nu au fost prezenţi la şedinţa publică a ANRE, rezumându-se doar la expedierea unei scrisori prin care şi-au exprimat dezacordul cu unele constatări din actul de control al Agenţiei.

Hotărârea ANRE şi actul de control vor fi expediate pentru informare Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Conturi, precum şi Ministerului Afacerilor Interne – pentru examinare după competenţă.
 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei