Ani grei de detenţie pentru tinerii din Edineţ care au omorât un angajat al unei staţii PECO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi locuitori ai raionului Edineţ au fost condamnaţi recent la 18 şi, respectiv, 20 de ani de detenţie, în penitenciar de tip închis, pentru omorul intenţionat al unei persoane.

Verdictul a fost dictat după ce procurorii au demonstrat că, în dimineaţa zilei de 24 aprilie 2017, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, inculpaţii s-au apropiat de operatorul din tura de noapte al unei staţii PECO din satul Brînzeni. 

Urmărind scopul omorului victimei pentru a sustrage bani din casa benzinăriei, inculpaţii i-au aplicat bărbatului multiple lovituri de cuţit pînă l-au lăsat fără suflare. În continuare, după ce au căutat, dar nu au găsit bani, inculpaţii au părăsit locul crimei. Corpul neînsufleţit al victimei a fost depistat peste cîteva ore, de către un coleg de serviciu care imediat i-a alertat pe oamenii legii.

Aceştia au fost reţinuţi peste o săptămînă de la comiterea crimei, pînă în prezent fiind cercetaţi în stare de arest.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare