Andrei Năstase nu vede o problemă că Domnica Manole este propusă judecător la CCM, chiar dacă a picat concursul: „A luptat cu vechiul regim”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PPDA, Andrei Năstase, nu vede o problemă Domnica Manole, persoană apropiată de PPDA, este propusă în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în pofida faptului că, de fapt, concursul pentru ocuparea funcţiei respective a fost câştigat de alţi candidaţi - Nicolae Eşanu şi Vladimir Grosu. Năstase recunoaşte că Manole a fost propusă pentru această funcţie şi pentru că a participat la protestele organizate de Blocul ACUM faţă de PDM.

„Aceste concursuri nu erau stabilite de lege. A fost o iniţiativă nobilă, dar iată că s-a soldat cu nişte rezultate care au fost respinse de societatea civilă, de mediul de experţi. E adevărat că în timp ce unii erau în stradă, se băteau cu regimul, îşi riscau viaţa, carierile, alţii stăteau bine-merci şi se pregăteau pentru tot felul de concursuri. În ce priveşte Domnica Manole. Este un om respectat în societate şi a luptat cu vechiul regim. E important că a luptat cu nedreptăţile, pentru apărarea drepturilor omulul. Eu consider că se califică şi este recomandată de CV-ul său, pentru faptele sale din spaţiul public pentru a ocupa o asemenea funcţie”, a declarat Andrei Năstase într-o conferinţă de presă.

Decizia Parlamentului este una surprinzătoare, după ce Comisia juridică, numiri şi imunităţi din cadrul Parlamentului a selectat, pe 24 iulie, în urma unui concurs, câştigătorii pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Legislativului. Aceştia sunt ex-ministrul Justiţiei din perioada februarie-iunie 2015, Vladimir Grosu, cel care a deţinut şi funcţia de vicemnistru între 2011-2015, şi fostul viceministru al Justiţiei din perioada 2004-2009, Nicolae Eşanu, care din noiembrie 2017 deţine funcţia de secretar de stat al Ministerului Justiţiei. 

În total, în concurs au fost admişi 16 candidaţi, printre care chiar şi Domnica Manole, care însă nu a trecut concursul.

Ex-premierul Pavel Filip a criticat decizia respectivă a deputaţilor ACUM şi PSRM, subliniind că „Unul nici măcar nu a fost în concurs, cealaltă a picat şi concursul de la Parlament, şi cel de la Guvern (şi a candidat cu nr. 29 pe lista blocului ACUM la alegeri)”.

De menţionat că Domnica Manole a participat activ la mai multe proteste organizate de Blocul ACUM, pe atunci în opoziţie, faţă de diverse acţiuni ale guvernării PDM. Totodată, Manole a candidat la funcţia de deputat din partea Blocului ACUM, în alegerile din 24 februarie, în circmscripţia Cimişlia, fiind învinsă de democratul Dumitru Diacov. Într-o Notă expediată de ministra Justiţiei, Olesea Stamate, către Consiliul Superior al Magistraturii, în contextul numirii în funcţie a judecători la CCM din partea CSJ, ministra a îndemnat CSM să ia în calcul poziţia ministerului, că Domnica Manole nu ar trebui să se regăsească în funcţia de judecător la CCM.

De partea cealaltă, Dumitru Pulbere a activat în ultima perioadă la Preşedinţie, fiind preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate şi drepturile omului. ZdG a scris, în cadrul unei investigaţii, că Pulbere locuieşte într-o casă în valoare de 1 milion de dolari.

Amintim că alţi doi candidaţi la funcţia de judecători la Curtea Constituţională, Liuba Şova şi Nicolae Roşca, au fost numiţi în funcţie din partea Guvernului joi, 15 august, în cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri, condus de premierul Maia Sandu.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!