Andrei Năstase, după intervenţia în forţă a poliţiei la protestul unioniştilor: Guvernarea demonstrează caracterul ei antieuropean şi dictatorial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu

Comentând intervenţia în forţă a poliţiei la protestul unioniştilor de sâmbătă, 1 septembrie, liderul PDA, Andrei Năstase, a declarat că „acţiunile guvernării de la Chişinău din ultimile zile demonstrează în mod elocvent caracterul ei antieuropean, antidemocratic şi dictatorial”.

„Ca şi partid de orientare democratică, de esenţa europeană, Platforma Demnitate şi Adevăr a sesizat în permanenţă opinia publică naţională şi internaţională, inclusiv autorităţile statelor vecine, privind pericolul şi riscurile ce le comportă consolidarea regimului Plahotniuc, sprijinit plenar de complicele său Dodon cu tot suportul său intern şi extern”, a menţionat Andrei Năstase într-o postare pe Facebook.

Preşedintele PDA a condamnat „modul în care o manifestaţie paşnică anunţată din timp de organizatori a fost astăzi obstrucţionată, iar participanţii la aceasta, cetăţeni ai R. Moldova şi României, au fost maltrataţi cu cruzime”.

„Facem apel către instituţiile Internaţionale specializate în Apărarea Drepturilor Omului şi a Democraţiei pentru a lua atitudine şi a apăra cu toate mijloacele de care dispun drepturile şi libertăţile noastre prevăzute de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, a mai spus Năstase, adăugând că „e timpul să facem front comun împotriva răului”.

Amintim că sâmbătă, 1 septembrie, l-a Chişinău s-a desfăşurat Marea Adunare Centenară, eveniment ce a adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) câteva mii de unionişti de pe ambele maluri ale Prutului. Unioniştii nu şi-au putut continua manifestaţia aşa precum era planificat, pe motiv că cele trei autocare donate de Primăria Iaşi, care urmau să ajungă în centrul Capitalei, au fost reţinute de poliţişti la intrarea în Chişinău. În rezultat, liderii unionişti au decis să se îndrepte spre locul unde erau stopate autocarele pentru a afla motivul reţinerii. Potrivit lor, acestea duceau doar produse alimentare şi materiale informative şi nu exista temei legal de a le reţine.

Ajunşi la faţa locului, unioniştii au încercat să se opună evacuării autocarelor din zona respectivă, iar forţele de ordine au intervenit pentru a elibera traseul pentru cele trei autocare, luîndu-i pe sus pe unionişti, inclusiv pe deputatul român Constantin Codreanu, care acuza autorităţile că au comis un abuz grav.

Şeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat, pentru 10TV, că forţele de ordine nu au comis niciun abuz şi că acestea au acţionat conform legislaţiei în vigoare.

Ulterior, poliţia a explicat motivul reţinerii celor trei autocare, motivând că au existat mai multe apeluri la 112, unde anumiţi cetăţeni informau organele de drept că autocarele menţionate ar transporta obiecte interzise.

Partidul Acţiune şi Solidaritate, Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Liberal au condamnat decizia poliţiei de a aplica forţa contra manifestanţilor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare