Andrei Năstase, despre o coaliţie cu PLDM: Să vină în Platforma DA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Năstase FOTO IPN

Andrei Năstase respinge ideea unui bloc electoral cu PLDM, însă îi îndeamnă membrii „de valoare” să se alăture Platformei DA. Totodată, liderul Platformei DA spune că regretă decizia PAS de a merge pe cont propriu la anticipate, notează IPN.

Vorbind la „Secretele Puterii” de la JurnalTV, Andrei Năstase a precizat că nu va accepta un bloc electoral cu PLDM pentru a nu risipi voturile electoratului de dreapta.

„Noi discutăm cu toată lumea care împărtăşeşte aceleaşi principii ca şi noi. Eu n-am participat la discuţii, pentru că au fost delegaţi colegii mei, dar am explicat foarte clar, dacă există oameni de valoare în alte partide, sunt bineveniţi pe plaforma Demnitate de Adevăr. Noi suntem deschişi pentru tot de înseamnă calitate. PLDM are în prezent nişte primari de valoare”, a spus Andrei Năstase.

Potrivit preşedintelui PPDA, formula cea mai potrivită pentru o victorie categorică a forţelor proeuropene în viitorul Parlament ar fi fost unificarea tuturor partidelor de dreapta într-o singură construcţie politică.

„Noi avem nevoie să strângem rândurile, ca toţi cei care au valori şi principii europene să vină alături de noi. Regretabil este că nu putem realiza ceea ce ne-am dorit cu toţii în PMAN şi anume să avem un front comun în ceea ce înseamnă lupta cu corupţia, integrarea europeană”, a mai spus Andrei Năstase.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete