Ambasadorul SUA: Ne-am dori ca reformele în Moldova să evolueze mai rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialul speră că alegerile din 14 iunie vor fi transparente. FOTO Arhivă

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, James D. Pettit, consideră un adevărat succes faptul că Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, însă  succesul va continua şi va aduce rezultate doar dacă ţara va realiza reformele necesare pe care şi le-a asumat şi care sunt prevăzute atât în Acordul de Asociere, cât şi în cel de Liber Schimb cu UE.

Oficialul a declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că până acum au fost înregistrate câteva rezultate modeste – a fost începută reforma în sectorul educaţiei,  proiectul de lege cu privire la Procuratură urmează a fi dezbătut în Parlament şi în aceste  acţiuni se vede un progres, însă se doreşte ca reformele să evolueze mai rapid, transmite IPN.

„Soluţia întotdeauna vine din interior. Republica Moldova are parteneri, inclusiv ţara mea, inclusiv Uniunea Europeană sau instituţiile financiare internaţionale, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Sunt parteneri care au ajutat până acum Republica Moldova şi o vor ajuta în continuare, însă reformele trebuie realizate pe interior”, a notat James D. Pettit.

Ambasadorul a menţionat că, deşi există presiune din partea Federaţiei Ruse, prin embargourile care afectează economic Republica Moldova, dar şi prin influenţa copleşitoare pe care o are propaganda rusească, este foarte important ca cetăţenii moldoveni să înţeleagă că alegerea se face, de fapt, între piaţa Uniunii Europene şi cea a Uniunii Vamale, prima fiind de zece ori mai mare.

Întrebat despre mersul discuţiilor în problema transnistreană, James D. Pettit a declarat că şi-ar dori să vadă mai multe întrevederi în formatul „5+2”, „un format foarte important, cu o foarte importantă structură, singura prin care poate fi soluţionat conflictul transnistrean”. Un mare impact îl au şi întâlnirile în formatul „1+1”.

Referindu-se la scrutinul din 14 iunie, oficialul şi-a exprimat speranţa că alegerile locale se vor desfăşura într-o manieră transparentă şi vor reflecta cu adevărat dorinţa alegătorilor. Ambasadorul crede că este important ca oamenii să aleagă concurenţii care vor fi cu adevărat responsabili de circumscripţia în care candidează şi, de ce nu, s-ar putea ca coaliţiile de la nivel local să arate diferit de cele de la nivel central. Într-o democraţie, această situaţie nu este una ieşită din comun.

Întrebat despre cum a influenţat imaginea Republicii Moldova scandalul celor trei bănci, James D. Pettit a declarat că situaţia, cu siguranţă, nu este una benefică. „Întotdeauna auzim că Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa şi, trebuie să spunem, ţara, într-o măsură oarecare, nu este prea ospitalieră cu investitorii străini, însă situaţia urmează a fi rezolvată pe intern. Aceasta nu necesită asistenţa donatorilor străini sau bani, ci necesită schimbări structurale pentru a atrage investitorii, pentru a restabili încrederea în sistemul bancar, dar şi alte sectoare, astfel încât afacerile să fie iniţiate şi dezvoltate mai uşor de către investitorii străini”, a declarat oficialul.

Ambasadorul a mai spus că cetăţenii Republicii Moldova nu trebuie să-i piardă speranţa, deşi există nerăbdare şi frustrare şi aceleaşi sentimente le împărtăşesc şi reprezentanţii comunităţii internaţionale. Potrivit lui, oricum, Republica Moldova este o ţară foarte frumoasă, cu cetăţeni minunaţi, educaţi şi diverşi şi potenţialul acestei ţări este unul ridicat. Acesta crede că este important ca fiecare să se pregătească pentru sacrificiile necesare în momentul în care se vor desfăşura reformele, astfel încât în ţară să nu existe corupţie, iar guvernarea să fie responsabilă în faţa cetăţenilor săi.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!