Ambasada Rusiei la Chişinău ar fi oferit bani pentru coruperea deputaţilor din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Buiucani a făcut publică motivarea deciziei în cazul privind dosarul „de corupere a deputaţilor”. Unul dintre cei vizaţi în dosar ar fi spus că banii prevăzuţi în formă de mită pentru coruperea deputaţilor provin de la Ambasada rusă.

Deputaţii vizaţi la care ar face referire instanţa sunt din PLDM, doi la număr, şi unul din PLR, scrie anticorupţie.md.

În document se spune că Vitalie Burlacu, condamnat la 11 ani de închisoare, pe 12 iulie 2016, în dosarul de corupere a deputaţilor, ar fi reprezentat „un grup de persoane” interesate în a avea influenţă în Legislativul de la Chişinău. Totodată, deputaţii vizaţi trebuiau să provoace alegeri anticipate.

Burlacu ar fi declarat fostului viceministru al Apărării, Ghenadie Cosovan, că banii provin de la Ambasada Rusiei de la Chişinău.

Rolul lui Cosovan, era să primească 250.000 de dolari de la Burlacu, ulterior să-i transfere deputatului PLR cu care se afla în relaţie de prietenie. Fostul viceministru a decis însă să anunţe organele de forţă, având statut de martor în dosar.

   

Amintim că Vitalie Burlacu şi Irina Baglai au fost reţinuţi la 7 martie 2014, în timp ce urmau să transmită 250.000 de dolari unui deputat din Partidul Liberal Reformator, pentru a părăsi alianţa de guvernare. Burlacu fiind condamnat la 11 ani de închisoare, iar prietena sa, Irina Baglai la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!