Alexandru Slusari: Să vorbim acum despre o coaliţie de patru ani între Blocul ACUM şi PSRM este o utopie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, susţine că o coaliţie de patru ani cu Partidul Socialiştilor este o utopie. Deputatul fracţiunii ACUM, Platforma DA spune că Blocul nu-şi doreşte alegeri anticipate, însă dacă va fi împins în acest scrutin, se va mobiliza pentru că, până la urmă, este un exerciţiu democratic, chiar şi în condiţii foarte vitrege, transmite IPN.

„A fost prima şedinţă de lucru şi noi am propus să creăm un grup de lucru, să discutăm în primul rând cum deblocăm activitatea Parlamentului, cum facem agenda antioligarhică, cum alcătuim organele de lucru ale Parlamentului şi aşa, etapizat, pas după pas, mergem spre instaurarea unui Guvern funcţional. Foaia noastră de parcurs este una foarte clară şi a doua oară chiar am fixat ora şi locul unde ne întâlnim şi discutăm aceste întrebări, dar am văzut care este reacţia socialiştilor, discursul lor este absolut ultimativ şi nu pot avea loc discuţii”, a declarat Alexandru Slusari într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

În opinia deputatului, cea mai mare „frână” în reluarea şedinţelor Parlamentului, în începerea dialogului privind deoligarhizarea statului, este Igor Dodon, nu altcineva. Potrivit lui, timp de aproximativ trei săptămâni, au fost câteva metamorfoze în comportamentul lui Igor Dodon.

„Eu am asistat la prima şi ultima întâlnire dintre Blocul ACUM şi şeful statului şi, fără presă, Igor Dodon a vorbit din poziţia unui politician din opoziţia reală, dânsul a vorbit despre frică, cu asta a început că ţara este cuprinsă de frică, ţara trebuie să fie eliberată, nu e posibil mai departe de trăit aşa, resursele administrative, fraudele, coruperea alegătorilor – toate aceste lucruri au fost cu duiumul în cadrul scrutinului din 24 februarie. El era gata să promulge modificarea sistemului electoral, adică a fost o discuţie în care mi s-a părut că există ceva bază pentru a porni mai departe. Pe urmă noi am văzut că peste câteva zile el invită socialiştii şi pe Plahotniuc împreună la masa de discuţii; nu ştiu ce scop a avut el, apoi a spus că asta e ultima întâlnire şi el ca preşedinte este deasupra tuturor proceselor politice”, a spus deputatul.

Alexandru Slusari a declarat că Igor Dodon controlează PSRM şi, chiar dacă acolo există o „aripă care pledează pentru dialogul despre dezoligarhizare, frica faţă de Dodon şi dependenţa de finanţare, de influenţă, este mai mare”.

În altă ordine de idei, parlamentarul a spus că Blocul ACUM este unica forţă politică parlamentară, la ora actuală, care categoric nu-şi doreşte alegeri anticipate „după regulile lui Plahotniuc”. Potrivit lui, „şi nu doar în baza sistemului mixt, dar chiar şi cu aceste resurse administrative, cu resurse financiare, informaţionale, cu această componenţă a CEC-ului, cu această conducere a CNA, a Procuraturii Generale, a SIS-ului, a altor instituţii, care controlează procesul electoral”.

„Speranţa noastră este că noi în septembrie-octombrie, dacă vom fi împinşi în aceste alegeri, să ne mobilizăm, că venim la oameni. Noi avem ce spune la popor, să ne ducem la diaspora, să ne consolidăm cum putem. Nu ne dorim aceste alegeri, dar dacă vom fi împinşi, până la urmă este un exerciţiu democratic, chiar şi în condiţii foarte vitrege, foarte ostile pentru democraţie”, a mai spus Alexandru Slusari.

După alegerile parlamentare din 24 februarie, Partidul Socialiştilor a obţinut 35 de mandate de deputat, Partidul Democrat – 30 de mandate, Blocul ACUM – 26 de mandate, iar Partidul Şor – şapte. De asemenea, în legislativ au acces trei candidaţi independenţi. În această componenţă, Parlamentul s-a întrunit într-o singură şedinţă, cea de constituire. Ca urmare a mai multor invitaţii la negocieri, inclusiv discuţii pe platforma prezidenţială, parlamentarii nu au reuşit să convină asupra unei înţelegeri cu privire la o eventuală majoritate parlamentară sau privind formarea noului Guvern.

Mai multe pentru tine:
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”