Alexandru Slusari: Declaraţia propusă de PAS nu are nicio valoare juridică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari FOTO IPN

Deputatul Platformei DA, vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că fracţiunea pe care o reprezintă va vota, cel mai probabil, declaraţia propusă de PAS privind necesitatea dizolvării Parlamentului şi declanşării alegerilor anticipate. Totuşi, potrivit lui, efectele juridice ale unei astfel de declaraţii sunt nule, notează IPN.

„Cel mai probabil, vom accepta această idee, nu vedem nicio problemă să votăm această declaraţie, mai ales că noi am expus o idee similară după consultările cu preşedintele Maia Sandu din 7 decembrie. Atunci am spus că aceasta este cea mai scurtă cale, dacă dna Sandu nu insistă pe un Guvern anticriză”, a declarat Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Alexandru Slusari a menţionat că Parlamentul de la Chişinău a adoptat de-a lungul timpului numeroase declaraţii, însă acestea nu atrag după sine nicio consecinţă juridică, iar deputaţii pot lejer să nu respecte prevederile declaraţiilor adoptate anterior, aşa cum s-a întâmplat în cazul declaraţiei privind condamnarea traseismului politic.

„Valoarea juridică a unei astfel de declaraţii este foarte mică, această declaraţie nu generează responsabilitate şi consecinţe juridice. Socialiştii sau cei ai Partidului Şor pot să uite în 5 minute de această declaraţie. Hârtia de turnesol care va demonstra dorinţa sau nedorinţa deputaţilor de a declanşa alegeri parlamentare anticipate va fi votul sau lipsa acestuia în Parlament pentru Guvernul propus de preşedintele Sandu”, a mai menţionat Slusari.

Partidul Acţiune şi Solidaritate propune ca la prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară să fie votată declaraţia cu privire la necesitatea dizolvării Parlamentului. Potrivit acestei declaraţii, deputaţii urmează să se angajeze să nu participe la şedinţa în timpul căreia va fi examinată chestiunea cu privire la aprobarea programului de guvernare al Executivului şi acordarea votului de încredere Guvernului.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model