Alexandru Oleinic a pierdut războiul cu Parlamentul Curat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Oleinic, ex-ministrul Tehnologiilor Informaționale

După un an de judecată, ex-ministrul Tehnologiilor Informaţionale, Alexandru Oleinic, a pierdut procesul intentat Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC). Candidat la anticipatele din 2010, amn-istul s-a plâns că i-a fost lezată onoarea şi demnitatea în campania „Cunoaşte-ţi candidatul!", fiind inclus în „lista neagră".

Judecătoria sectorului Centru a respins acțiunea ca nefondată. Fostul demnitar a anunțat că va contesta decizia. „Apreciez libertatea de exprimare, dar nu putem să învinuim oamenii pur și simplu. Am fost prezentat ca un infractor, fără dreptul moral să candidez. De fapt, au fost arătate niște cifre, fără argumente, iar auditul Curții de Conturi la care s-a făcut referire a fost o comandă politică, o răfuială a comuniștilor cu mine", a spus Oleinic. Inițial, el cerea despăgubiri de 2 milioane de lei, iar când a trebuit să achite taxa de stat le-a micşorat până la 100.000 de lei.

Acum un an, ICPC a mai fost acţionat în judecată de Ştefan Urâtu (PL) şi de două formaţiuni, PD şi PCRM. Procesele sunt încă pe rol.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare