Aleşii locali se plâng pe controlul administrativ excesiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile publice locale acuză un control administrativ excesiv. De asemenea, se plâng pe lipsa angajaţilor în cadrul administraţiilor locale, din cauza salariilor mici. Acestea solicită descentralizarea politicii de cadre şi a sistemului de remunerare.

Problemele cu care se confruntă primarii în localităţi au fost discutate în cadrul unei şedinţe comune a Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) cu membrii Cabinetului de miniştri, în frunte cu premierul Pavel Filip, transmite IPN.

Aleşii locali au cerut revizuirea temeiurilor pentru tragerea la răspundere penală, administrativă şi disciplinară a aleşilor locali sau a funcţionarilor locali, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei. La fel, au solicitat corelarea competenţilor legale cu nivelul de remuneraţie şi capacităţile instituţionale.

Primarul oraşului Străşeni, Valentina Casian, a declarat că în localiate din cei 12 funcţionari publici prevăzuţi există doar cinci. Printre vacanţe este şi funcţia de jurist. În condiţiile în care un şir de decizii ale consiliului local se află în instanţă, primarul, în loc să-şi exercite atribuţiile directe, umblă prin judecată ca să demonstreze că a avut dreptate atunci când a înaintat un proiect de decizie sau altul.

Primarul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu, a menţionat că un funcţionar public ridică în medie un salariu de 2.200 de lei, inclusiv juriştii sau alţi specialişti din administraţia locală. Cu tot cu adaosul prevăzut de categoria specializării, salariul urcă până la 3.800 de lei. Cei care nu sunt funcţionari au salarii între 1.080 şi 1.600 de lei. Cu aşa ofertă nu-i convingi pe mulţi să se angajeze, iar fără profesionişti nu ai cu să asiguri performanţă şi continuitate, a spus edilul.  

Reprezentanţii autorităţilor locale solicită adoptarea unor măsuri concrete pentru creşterea veniturilor bugetelor locale. Primarul satului Feşteliţa, din raionul Ştefan Vodă, Nicolae Tudoreanu, a propus ca impozitul pe venit achitat de către întreprinderile agricole din localităţi să rămână integral în bugetul localităţilor, ca să fie investit în infrastructură.

Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a declarat că la nivelul Guvernului se cunoaşte despre existenţa problemelor din localităţi şi în acest sens este nevoie de existenţa platforme comune de lucru.

Preşedinta CALM, Tatiana Badan, a precizat că săptămâna viitoare urmează să aibă loc o şedinţă cu reprezentanţii Cancelariei de Stat, pentru a decide asupra formatului de conlucrare.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani