Alertă de incendiu la liceul Ştefan cel Mare din Chișinău! 7 autospeciale cu pompieri au ajuns acolo pentru a acorda primul ajutor. Vezi UPDATES!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă Adevărul

Administraţia liceului a solicitat ajutorul Departamentului Situaţii Excepţionale în această dimineaţă. Potrivit serviciului de presă al DSE, clasa de chimie a şcolii este plină de fum.

Update, ora 10.44: În momentul producerii deflagrației, în laboratorul de chimie se aflau profesoara Serafima Gurev, în vârstă de 61 de ani și 23 de elevi de clasa a XII-a.

Update, ora 10.28: Copilul intoxicat, internat la Spitalul de Urgență, se numește Sergiu Grabulțchi și este în clasa a XII-a. Directorul liceului spune că elevul a participat la stingerea incendiului.

Update, ora 10.24: Din liceu au fost evacuate 800 de persoane, majoritatea elevi. Și profesoara de chimie a suferit intoxicații, însă nu a necesitat spitalizare.

Pompierii ajunși la fața locului spun că suprafața arsă este de patru metri pătrați, incluzând o masă și un dulap. Substanțele chimice din laborator nu au fost atinse de flăcări.

Update, ora 10.09: Din declarațiile elevilor reiese că se aflau la orele de curs, când profesoara de chimie a introdus un dispozitiv în priză.

Cel mai probabil, incendiul a fost declanșat de un scurtcircuit și aprinderea unor fragmente din plastic care au căzut pe un teanc de hârtii.

Profesoara de chimie a suferit arsuri pe față, iar un elev a ajuns la Spitalul de Urgență cu intoxicații.

Update, ora 10.05: Directorul liceului, Sergiu Axînte, a spus că de mâine toți elevii vor putea reveni în sala de chimie, unde a avut loc deflagrația.

La faţa locului au ajuns 7 autospeciale. Deocamdată nu se ştie dacă au izbucnit flăcări.

Cadrele didactice și copiii au fost evacuați din liceu.

Vom reveni cu noi informații.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare