Alegerile ilegale din Transnistria, văzute de fostul ambasador al Moldovei la Kiev. „Putem presupune că electoratul nu va asculta de Moscova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conflictele îngheţate din Republica Moldova şi Ucraina au apărut din aceleaşi motive, au evaluat conform aceluiaşi scenariu şi deocamdată nu se cunoaşte cum se vor încheia, consideră fostul ambasador al Republicii Moldova în Ucraina, expertul în conflicte îngheţate Ion Stăvilă.

Într-un interviu pentru agenţia de presă Unian, Stăvilă a comentat şi scrutinul ilegal din stânga Nistrului, care se desfăşoară duminică, 29 noiembrie.

În ce măsură alegerile din 29 noiembrie pot influenţa situaţa din Transnistria, inclusiv în problema autoizolării şi distanţării de proiectele favorabile regiunii?

E greu de spus. Pe de o parte, trebuie să ţinem cont de situaţia geopolitică, de evenimentele din Ucraina şi confruntarea dintre Ucraina şi Rusia. Pe de altă parte, regiunea se confruntă cu grave probleme socio-economice. Un al treilea factor este confruntarea politică dintre forţele politice interne din Transnistria.

Locuitorii regiunii aleg pe 29 noiembrie între echipa veche, reprezantanţii clanului preşedintelui Evgheni Şevciuk şi echipa de oligarhi locali care ţin de compania Sheriff. Cine va învinge - puterea resurselor administrative sau banii business-ului?

Nu am urmărit îndeaproape evoluţia campaniei electorale din Transnistria, pot presupune intuitiv că se va stabili un echilibru între aceste puteri, ori avantajul va fi de partea oligarhilor din regiune. Grupul lui Şevciuk deţine puterea şi resursele administrative, iar Sheriff are bani. Sheriff-ul deţine o reţea de supermarketuri, controlează comerţul, staţiile de alimentare cu carburanţi, un club de fotbal, televiziuni, întreprinderi de creştere a sturionilor şi a caviarului, care sunt exportate pe piaţa europeană, datorită acordului dintre Republica Moldova şi UE.

Nu este exclus faptul că oamenii vor prefera banii care pot fi investiţi în dezvoltarea regiunii, inclusiv a infrastructurii, întreprinderilor, iar asta înseamnă locuri de muncă. 

Dar putem presupune că alegerea se face  între Europa şi Rusia? 

Nu cunosc în ce măsură anumiţi candidaţi se orientează spre Rusia sau spre Europa. Transnistria tradiţional este orientată spre apropierea de Rusia, locuitorii regiunii au luat această decizie în cadrul unui referendum. Însă având în vedere situaţia din Ucraina, un proiect de unire este puţin probabil. Din alt punct de vedere, există avantaje pe care regiunea le obţine de pe urma activităţilor economice externe, în contextul în care 75% din export este distribuit UE, Moldovei şi Ucrainei.

Putem presupune că electoratul, convenţional vorbind, nu va asculta de Moscova, aşa cum s-a întâmplat la fostele aşa-numite alegeri prezidenţiale, trei ani în urmă. Atunci, Moscova a declarat că favoritul ei este activistul local Anatol Kaminski. Însă Şevciuk a câştigat „alegerile” cu 70% din voturile electoratului. Oamenii au îndrăznit să nu asculte şi să nu urmeze linia Moscovei, deşi înţelegeau cât de important este sprijinul Moscovei, gazul ieftin.

Acum, ratingul lui Şevciuk  a scăzut foarte mult. Se pare că el şi-a dezamăgit electoratul.

Interviul complet poate fi citit aici.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova