Alegerile anticipate sunt inevitabile şi se vor solda cu victoria socialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegerile anticipate s-ar putea organiza în primăvara anului viitor. FOTO Adevărul

Alegerile anticipate sunt inevitabile, iar în urma lor, cel mai probabil, va fi instaurată o guvernare de stânga, transmite IPN.

„Nu pot spune cu certitudine când anume, dar anticipatele vor avea loc fie că primăvara, fie că toamna viitoare. Dacă e să luăm în considerare rezultatele sondajelor, care arată că 47 la sută din persoanele cu drept de se vor abţine să se prezinte la urne, iar ratingul partidelor conduse de Renato Usatîi şi Igor Dodon, este cel mai înalt, nu este exclus ca viitoarea guvernare să fie formată din aceste partide”, a spus Nicolenco.

Olga Nicolenco a opinat că o guvernare formată din PSRM şi PPEM nu va fi „un scenariu fericit”. „Republica Moldova se află în cădere liberă într-o prăpastie, iar o astfel de guvernare va constitui fundul aceste prăpastii. Pe de altă parte, poate că este mai bine aşa, să trecem şi prin o astfel de experienţă, ca oamenii din această ţară să se trezească şi lucrurile să pornească spre normalitate”, a adăugat experta.

Olga Nicolenco a declarat că actuala clasă politică este pasibilă de pedeapsă penală pentru situaţia din ţară. „Ei nu sunt capabili cel puţin să comunice între ei şi o fac prin intermediul conferinţelor de presă. Să nu ajungem să ne şi guverneze prin intermediul conferinţelor de presă! După Filat vreau să mai văd şi alte persoane, dintre cei care nu se înţeleg acolo sus, că sunt arestate şi deferite justiţiei”, a declarat Nicolenco.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant