Alegeri Republica Moldova. Marian Lupu, primul candidat înregistrat în cursa electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură privesc.eu

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, este primul candidat înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie. O decizie în acest sens a fost aprobată sâmbătă, 10 septembrie, de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Preşedinta CEC, Alina Russu, a declarat că, atunci când va fi aprobată o decizie cu privire la buletinul de vot, Marian Lupu se va regăsi pe prima poziţie.

CEC a înregistrat simbolul electoral şi a confirmat reprezentantul cu drept de vot consultativ pentru perioada campaniei electorale, cât şi persoana responsabilă de finanţe (trezorierul). Totodată, Comisia a luat act de raportul grupului de iniţiativă privind fluxul mijloacelor băneşti, prezentat pe 5 septembrie, constatându-se ca fiind întocmit în corespundere cu prevederile legale electorale.

Într-un comunicat de presă al PDM se menţionează că Marian Lupu a evidenţiat că încrederea oamenilor şi eficienţa echipei democrate au dat un start extraordinar, iar de acum înainte echipa sa va lucra pentru a creşte această energie. „Numai aşa vom reuşi, vom îndeplini obiectivele de dezvoltare a Republicii Moldova. Scopurile noastre trebuie să fie concrete, orientate spre beneficiari clari, pe teme care sunt prioritare pentru oameni: să stârpim corupţia, să reformăm guvernarea pentru a oferi servicii publice exemplare, să protejăm familia, femeile, copii, să creştem economia şi numărul locurilor de muncă, să modernizăm localităţile”, a aduăgat liderul PDM

Tot astăzi, CEC a înregistrat opt grupuri de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susţinerii candidaţilor la funcţia de preşedinte: Vadim Brânzan, candidat independent; Inna Popenco, desemnată de Mişcarea Social-Politică Ravnopravie; Silvia Radu, candidat independent; Mihail Garbuz, desemnat de Partidul Patrioţii Moldovei; Anatol Plugaru, candidat independent; Geta Saviţchi, candidat independent;Vasile Tarlev, candidat independent şi Maia Laguta, candidat independent.

În totală CEC a înregistrat 24 grupuri de iniţiativă în vederea susţinerii candidaţilor la funcţia de şef al statului. Data limită pentru prezentarea la CEC a listelor cu semnături este 29 septembrie.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare