Al treilea investitor în economia Republicii Moldova a ajuns în haos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprioţii au încercat să scoată banii de pe conturi

În schimbul unui împrumut de urgenţă de 10 miliarde de euro pentru evitarea falimentului suveran, Guvernul de la Nicosia trebuie să naţionalizeze parţial depozitele bancare ale populaţiei, măsură fără precedent în UE.

În Cipru, Parlamentul şi guvernul ar urma să discute astăzi un plan de salvare a băncilor primit cu indignare de cetăţenii de rând.

Ei au aflat la sfârşitul săptămânii trecute că în speranţa obţinerii unui credit european de 10 miliarde de euro pentru salvarea băncilor, guvernul lor a promis să impună o taxă de 10% depozitelor bancare mai mari de 100.000 de euro şi de 6,7% tuturor celorlalte.

Măsura este una fără precedent în UE şi va avea, cel mai probabil, consecinţe asupra întregului sistem bancar european. Sâmbătă, imediat după ce condiţiile eventualului împrumut au fost făcute publice, mii de ciprioţi au făcut cozi în faţa băncilor şi în faţa bancomatelor, în încercarea de a-şi scoate banii înainte ca taxa excepţională să intre în vigoare. Aceştia au descoperit însă că deja nu mai au acces la depozite. Intuind isteria creată şi retragerile masive de lichidităţi, banca centrală a Ciprului a dispus închiderea băncilor încă de sâmbătă – în mod normal, zi lucrătoare -, iar bancomatele nu funcţionau şi aveau afişate mesajul „conform instrucţiunilor băncii centrale”. Băncile ar putea rămâne închise luni şi marţi, potrivit presei locale.

Ruşii vor pierde circa 2 miliarde de dolari

Printre cei mai afectaţi vor fi şi tot soiul de milionari şi miliardari din spaţiul post-sovietic, inclusiv din Republica Moldova, care au folosit Ciprul pentru a-şi ascunde capitalurile scoase din ţările de origine. Ruşii de exemplu au calculat că în urma deciziilor adoptate de guvernul cipriot vor pierde circa două miliarde de dolari, bani depuşi pe conturile din Cipru de către diverse companii şi oameni de afaceri din Rusia.

Afaceri de miliarde controlate din Cipru

Şi milionarii din Republica Moldova au folosit această ţară pentru diverse afaceri. De exemplu fotul prim-vicepreşedinte al Parlamentului Vlad Plahotniuc, deţine în Cipru prin intermediul rudelor compania Finpar, implicată în mai multe scandaluri de preluare a unor active în Republica Moldova, inclusiv celebrele insule din parcul "La Izvor" din Capitală.

Fondatorii Grupului Sheriff, milionarii Ilia Kazmalî şi Victor Guşan, controlează prin intermediul unor firme din Cipru una dintre cele mai mari afaceri de comercializare a ţigărilor şi băuturilor alcoolice din Republica Moldova, compania Business Market din Ialoveni. În 2011, vânzările oficiale ale firmei au urcat la circa jumătate de miliard de lei.

Un alt investitor major din Cipru în economia Republicii Moldova este milionarul Vaja Jhashi, care printr-o reţea de firme înregistrate pe această insulă deţine controlul celor mai importante întreprinderi din domeniul industriei alimentare cu vânzări de miliarde din domeniul producerii uleiului, colectării şi depozitării de cereale etc.

Datele FMI arată că la finele anului 2011, Cipru era al treilea investitor în economia Republicii Moldova după Rusia şi Olanda. Moldovenii oficial au investit în anul 2011 în Cipru circa trei milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”