Ajutoarele din România nu vor mai fi gestionate de autorităţile de la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajutoarele pe care le va oferi România cetăţenilor Republicii Moldova nu vor mai fi coordonate de către guvernanţii de la Chişinău. Astfel, organizarea oricăror ajutoare care vor ajunge pe teritoriul ţării urmează a fi efectuată de către Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova din Guvernul României, notează IPN.

Ana Guţu, secretarul de stat din cadrul DRRM susţine că cetăţenii moldoveni văd acest departament ca pe un colac de salvare privind soluţionarea mai multor probleme.

„Ne propunem foarte clar, o spun acum de o manieră foarte clară şi explicită, să susţinem cooperarea descentralizată. Asta înseamnă să mergem în comunităţi, primării concrete, oameni, cetăţeni. Vom reuşi, şi sper să implementăm, proiecte infrastructurale mari cu sprijinul şi a Guvernului României, dar şi al Agenţiei RoAID, care este Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare”, a declarat Ana Guţu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Secretarul de stat afirmă că motivul pentru care suportul românesc nu va mai fi gestionat de autorităţile din Moldova este acela că era distribuit în baza criteriilor politice.

„Aceste ajutoare nu vor mai fi cum s-a făcut până în prezent, foarte des. Se dădeau bani Guvernului Filat, Guvernului Plahotniuc, se dădeau autobuze şcolare pentru şcoli şi ele merg în nu ştiu care primării pe criterii partinice. Vor fi proiecte gestionate din România pentru comunităţile din Republica Moldova, pentru cetăţeni, pentru oameni şi în tot ce ţine de evaluare, de control”, a adăugat Ana Guţu.

Un alt motiv care se află la baza acestor decizii ţine de faptul că la Chişinău nu există suficienţi politicieni care să se expună pe marginea îndeplinirii prevederilor Acordului de Asociere cu UE. „Actualmente, nu avem la nivel de administraţie publică centrală, o majoritate, o putere clară care să zică: Republica Moldova vrea să implementeze Acordul de Asociere cu UE şi va merge punctual pe toate angajamentele asumate, va asigura independenţa justiţiei, independenţa instituţiilor de stat de orice influenţă politică. Acest lucru nu se face şi aceste mesaje au venit prin gura europarlamentarilor, oficialilor din UE că da, vă dăm bani, dar faceţi ceva”.

Totodată, Ana Guţu a precizat că la data de 27 mai în Republica Moldova a ajuns un nou lot de 20 de tone de dezinfectat, dintre care 10 tone au fost redirecţionate la Cahul, iar alatele 10 la Străşeni.

„La Cahul a mai fost livrat un lot de echipamente de protecţie pentru Mitropolia Sudului Basarabiei din partea episcopiei Dunărea de Jos din Galaţi şi un lot de viziere care sunt confecţionate de profesorii Universităţii din Galaţi”, a spus Ana Guţu, secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova din Guvernul României.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani