Agenţii de circulaţie care vor pica testele îşi vor căuta de lucru în alte structuri ale MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Rutieră din Republica Moldova

Angajaţii Direcţiei Poliţie Rutieră care vor pica testele de reevaluare a capacităţilor şi aptitudinilor profesionale nu se pot regăsi în structură, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful direcţiei, Serghei Diaconu.

Potrivit lui Diaconu, dacă angajaţii dau dovadă de incapacitatea de a ocupa o funcţie, vor trebui să se regăsească într-o altă structură a Ministerului Afacerilor Interne sau vor fi disponibilizaţi.

„În conformitate cu legislaţia, în decurs de două luni persoanele fie se regăsesc într-o altă structură a Ministerului Afacerilor Interne, fie sunt eliberaţi din serviciu", a menţionat Serghei Diaconu. În cazul în care angajaţii vor demonstra deficienţe la anumite capitole, dar pot fi reeducaţi, vor fi îndreptaţi la cursuri de instruire. „Am făcut analiza funcţională a instituţiei şi, respectiv, acum, când suntem în proces de reformă, trebuie să vedem exact cu ce persoane lucrăm, unde sunt problemele şi cum le rezolvăm", a notat şeful Direcţiei Poliţie Rutieră.

Începând cu 24 septembrie curent, colaboratorii Poliţiei Rutiere din întreaga ţară sunt supuşi unei reevaluări. Aceasta are loc în două etape - atestarea pregătirii şi formei fizice şi aprecierea capacităţilor şi aptitudinilor profesionale. Pentru aprecierea rezultatelor a fost creată o comisie din 11 specialişti din diferite instituţii, inclusiv Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), mediul academic şi Consiliul Naţional de Participare.