Află cine sunt judecătorii care au dat undă verde atacurilor raider din Republica Moldova
0„Adevărul" a încercat să găsească judecătorii care au emis acte ce au permis preluarea frauduloasă de acţiuni ale unor bănci. Coincidenţă sau nu, în plin scandal legat de aceste tranzacţii, cel puţin patru dintre magistraţii vizaţi au plecat în concediu de odihnă sau medical.
Gheorghe Marchitan de la Judecătoria Căuşeni este cel care a dispus în luna mai, printr-o ordonanţă, transmiterea în beneficiul companiei offshore Rietel Limited, înregistrată în Noua Zeelandă, a 16,5% din acţiunile Băncii de Economii (BEM). L-am găsit întâmplător la telefonul din birou. Oficial, judecătorul se afla în concediu medical, cu mâna frântă.
„Ştiu că am emis o ordonanţă, nu ţin minte de care... fie că de trecere a acţiunilor la câteva persoane de la Banca de Economii, fie... Am aflat că au apărut obiecţii. Când mă întorc din concediu, peste 12-13 zile, le voi examina. Dacă sunt motivate, voi anula documentul", ne-a declarat Gheorghe Marchitan. Judecătorul a dispus transmiterea pachetului de acţiuni în beneficiul Rietel Limited pentru o pretinsă datorie de 7 milioane de dolari pe care ar fi avut-o Sergiu Daţco, din Valea Verde, Căuşeni. Ordonanţa a fost emisă în baza copiilor unor contracte, potrivit cărora, Daţco ar fi împrumutat banii de la Rietel Limited, iar Zilena Com SRL, FPC Minerva SRL, Stela Bondari, Nicolae Grosu şi Silvia Grosu ar fi garantat rambursarea cu acţiunile lor la BEM.
Citește și:
În atacurile raider de la băncile din Republica Moldova au fost implicați și traficanți de arme
Cum arată bilanțul fraudelor bancare din Republica Moldova: 500 de atacuri de tip raider
Ce-a mai rămas după atacurile raider din Republica Moldova: multe întrebări şi coincidențe
Cum au fost posibile atacurile raider asupra unor bănci?
În acelaş caz figurează şi numele lui Garri Bivol, de la Judecătoria sectorului Centru al Capitalei, care la fel se află în concediu. Acesta ar fi legalizat tranzacţia prin care pachetul de 16,5% de la BEM a fost trecut de la Rietel Limited la o altă firmă offshore, Lectom Ltd. Singurul magistrat de la Judecătoria Slobozia, Dan Dubcoveţchi, a emis la 19 noiembrie 2010 o hotărâre prin care un acţionar al Victoriabank, Atrium Limited, deţinător a 5,76% din capitalul băncii, a fost obligat să achite în beneficiul companiei offshore CC Folignor suma de 4,5 milioane de dolari şi o penalitate de peste 1,7 milioane, datorate de Gherman Onofrei, din Ermoclia, Ştefan Vodă.
„În primul rând, sunt în concediu. În al doilea rând, nu comentez. În al treilea rând, toate întrebările le adresaţi serviciului de presă. Nu am ce să mai spun", ne-a taiat-o scurt Dubcoveţchi. Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a dispus intentarea unei proceduri disciplinare pe numele lui Nicolae Nogai, judecătorul de la Curtea de Apel Bender care a legalizat înstrăinarea acţiunilor de la Moldova-Agroindbank. Şi procurorul general,Valeriu Zubco, va veni mâine cu propunerea de a înainta o cauză penală pe numele lui Nogai. Întâmplător sau nu, şi acest magistrat este plecat de curând în concediu, cu tot cu grefieră.
Judecătorul Marchitan spune că-şi va anula ordonanţa, dacă va avea motive
Garri Bivol
Funcţia: judecător la Judecătoria sectorului Centru din Chișinău;
2004: este numit judecător pe cinci ani;
2009: este numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
Garri Bivol a indicat în declaraţia sa pe venit că în 2010 a câștigat la locul de muncă (împreună cu soţia) doar 59.892 de lei, cu aproape 8.000 de lei mai puţin decât în 2009. Magistratul n-a declarat nicio mașină sau imobil.
Dan Dubcoveţchi
Funcţia: singurul judecător de la Judecătoria Slobozia;
2009: a fost numit judecător prin decretul lui Vladimir Voronin;
Până în 2009: a ocupat funcţia de procuror în Căinari și Ștefan Vodă.
A indicat în declaraţia de avere 58.892 de lei din salariu, o casă de 119 metri pătraţi la Ștefan Vodă, o anexă, un garaj şi un automobil de model Rover în valoare de 40.000 de lei.
Gheorghe Marchitan
Funcţia: magistrat la Judecătoria Căuşeni;
1998: a fost numit președinte al Judecătoriei raionului Căinari;
2000: a fost numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
Judecătorul și soţia sa au declarat pentru 2010 un venit de 92.000 de lei din salariu, dar şi circa 67.000 de lei din pensie. Marchitan are o casă în satul Coșcalia, Căușeni, și un apartament în Căinari.
Nicolae Nogai
Funcţia: judecător la Curtea de Apel Bender;
1997: a fost numit judecător la Tribunalul Bender;
2002: a fost numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
În 2010, Nogai a câștigat la locul de muncă 79.528 de lei, dar şi 53.400 de lei din alte „surse legale". În 2008, magistratul declarase doar 8.632 de lei din salariu și alte 53.400 de lei din „surse legale".
„Regula numărul doi: mergi în concediu"
„Regula numărul doi, după ce faci o prostie, este să te îmbolnăvești sau să mergi în concediu. În această situaţie dosarul rămâne în safeu și nu poate fi găsit", susţine avocatul Ion Păduraru, fost ministru al Justiţiei. „De fapt, repartizarea dosarelor ţine de domeniul șmecheriilor. Atunci când vrei, în mod artificial, să schimbi competenţa de la instanţele economice la cele de drept comun se inventează niște adrese care nu corespund realităţii. În aceste condiţii, practic la dorinţa reclamantului, dosarul este examinat acolo «unde trebuie». Este o manevră cunoscută", a explicat Ion Păduraru. „În toate acţiunile au fost implicaţi câţiva magistraţi care vor fi traşi la răspundere", a declarat Alexandru Stoianoglo, preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, după audierile de joi în legătură cu atacurile de tip raider.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md