Admiterea la universităţile din Moldova se încheie astăzi. Care sunt cele mai solicitate facultăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 15.000 de tineri au depus dosarele pentru a prinde un loc în universităţile din ţară. Pentru locurile bugetare s-au înregistrat peste 14.000 de cereri, iar cei mai mulţi absolvenţi de liceu vor să studieze la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi Academia „Ştefan cel Mare”.

În instituţiile de învăţământ superior private, cele mai multe cereri, în raport cu numărul de locuri planificate, au fost depuse la Universitatea de Studii Europene din Moldova, Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova şi Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene.

Cele mai solicitate specialităţi sunt: finanţe şi bănci, contabilitate, medicină generală, stomatologie, farmacie, drept, limbi moderne, tehnologii informaţionale şi arhitectură.

Admiterea în învăţământul superior a început la 20 iulie. Candidaţii la studii superioare de licenţă au dreptul să se înscrie concomitent la mai multe specialităţi din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituţii de învăţământ superior, urmând ulterior să fie înmatriculaţi la o singură specialitate.

Pentru sesiunea 2015, planul de înmatriculare în universităţi la studii superioare de licenţă prevede un număr total de aproape 18 mii de locuri, dintre care peste 6 mii sunt cu finanţare bugetară.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs este 28 iulie 2015. Rezultatele intermediare vor fi publicate pe site-urile universităţilor şi pe panourile de informare.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete