Acordul de Asociere UE - Republica Moldova, implementat în proporţie de 73%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primii trei ani de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a realizat 73% din acţiunile planificate. Totodată, rata de armonizare a legislaţiei este de 34%. Datele au fost prezentate de către viceministra Afacerilor Externe şi Integrări Europene, Daniela Morari, în cadrul audierilor publice, organizate de către Comisia politică externă şi integrare europeană, transmite IPN.

În prima jumătate a anului curent, din numărul total de acţiuni planificate, s-a reuşit realizarea a 68% din acestea. Rata este mai mică, comparativ cu aşteptările, însă multe dintre acţiuni au fost planificate din start pentru ultimele luni ale anului curent.

Daniela Morari a mai spus că pe parcursul acestui an s-a reuşit negocierea noii Agende de Asociere, care reprezintă documentul politic privind setarea priorităţilor din Acordul de Asociere pentru următorii trei ani. Pe parcursul acestei luni urmează să fie iniţiat procesul de actualizare a Planului naţional de implementare a Acordului de Asociere pentru a introduce prevederile noii Agende de Asociere, dar şi modificările care au survenit odată cu reformarea Guvernului.

Acordul de Asociere cu UE a fost semnat în iunie 2014 şi a intrat provizoriu în vigoare în septembrie 2014. Aplicarea pe deplin a survenit în iulie 2016.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea