Acordul de Asociere intră mâine în dezbateri, mai întâi la comisii. Biroul Permanent va decide tot mâine dacă ratificarea va avea loc miercuri sau joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei volume ale Acordului de Asociere Republica Moldova-UE. FOTO Valeriu Munteanu// Facebook

Deputaţii au primit Acordul de Asociere Republica Moldova-UE, după ce preşedintele Legislativului, Igor Corman, a dat dispoziţie sâmbătă ca tratatul să fie tipărit şi distribuit parlamentarilor.

„Astăzi am primit spre examinare Acordul de Asociere între Republica Moldova şi UE, mâine îl aprobăm în comisiile permanente, iar miercuri sperăm să-l ratificăm în plenul Parlamentului“, anunţă liberalul Valeriu Munteanu, pe o reţea de socializare.

Svetlana Ursu, şefa Direcţiei comunicare şi relaţii publice a Parlamentului, spune că proiectul a fost înregistrat şi transmis comisiilor spre aprobare. „Urmează ca şefii de comisii să-i convoace pe deputaţi. De obicei, comisiile se întrunesc miercurea. Acum e o procedură neordinară. Cred că mâine vor avea loc dezbaterile din comisii. Tot mâine se convoacă şi Biroul Permanent. Deocamdată, nu a fost fixată ora. La Birou se va decide când are loc şedinţa în plen“, a explicat Svetlana Ursu.

Acordul de Asociere a fost semnat vineri, la Bruxelles, iar sâmbătă a fost avizat de Guvern şi transmis de către preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti spre ratificare Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG