Accident de muncă soldat cu moartea unui om, la Durleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

O persoană a decedat pe un şantier de construcţii la Durleşti, căzând de la înălţime. Atât poliţia, cât şi Agenţia pentru Supraveghere Tehnică, instituţie care se ocupă cu anchetarea accidentelor de muncă, investighează circumstanţele în care bărbatul şi-a pierdut viaţa.

Natalia Stati, ofiţer de presă al Poliţiei capitalei, a declarat pentru IPN că pe 6 august, în jurul orei 15.47, Inspectoratul de Poliţie Buiucani a fost alertat de tragedie. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Buiucani şi un echipaj medical, dar care nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa bărbatului”, a spus Natalia Stati.

Oamenii legii au stabilit că victima accidentului de muncă este din Drochia şi este în vârstă de 34 de ani. „Din cele comunicate de martori, bărbatul a căzut de la etajul 7 al blocului aflat în construcţie. Materialele cumulate urmează a fi transmise Procuraturii”, a mai precizat Natalia Stati.

O anchetă pe linia siguranţei ocupaţionale a fost deschisă şi de Agenţia pentru Siguranţă Tehnică. Natalia Onici, şeful adjunct al Direcţiei siguranţa ocupaţională din cadrul AST, a declarat pentru IPN că instituţia a fost informată despre accident pe 6 august, la ora 16.44.

„În conformitate cu Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului 1361 din 22.12.2019, imediat a fost emisă dispoziţia cu privire la cercetarea accidentului la locul de muncă. La faţa locului, la data de 06.08.2019 s-a deplasat inspectorul din cadrul Direcţiei siguranţa ocupaţională.”, a declarat Natalia Onici.

Aceasta a mai precizat că pe 7 august a fost reluată cercetarea accidentului la faţa locului şi că se stabilesc circumstanţele care au provocat accidentul la locul de muncă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani