Accident cu implicarea unei ambulanţe, la Teleneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au ajuns la Spitalul raional Teleneşti după ce un automobil s-a tamponat cu o ambulanţă. Accidentul s-a produs în jurul orei 10.20, în preajma satului Budău, din raionul Teleneşti.

Solicitată de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Teleneşti, Diana Maxim, a spus că  automobilul, care se deplasa spre Teleneşti, nu avea pneuri de iarnă pe toate roţile. Într-o curbă, şoferul a pierdut controlul volanului, maşina a intrat pe banda de sens opus şi a lovit o ambulanţă care se deplasa regulamentar, de la Teleneşti spre Budăi.

În urma accidentului, ambii şoferi şi doi medicii au fost transportaţi la Spitalul raional Teleneşti. Solicitat de IPN, vicedirectorul medical, Ştefan Gori, a spus că şoferul ambulanţei şi medicii vor urma tratament ambulatoriu. Celălalt şofer este în comă cerebrală, are traumatism cranio-cerebral sever, contuzie cerebrală, cu fractura craniului, fiind internat în secţia reanimare.

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie