A rămas fără 77.400 de dolari cu care vroia să zboare în Dubai, fiindcă nu i-a declarat la vamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moldoveanul prins cu această sumă le-a spus poliţiştilor de frontieră că doar 20% îi aparţin şi că restul provin din activităţi comerciale.

Un moldovean în vârstă de 50 de ani care se îmbarcase ieri în zborul Chişinău-Dubai a fost oprit de poliţiştii de frontieră de la aeroport, după ce asupra lui au fost găsiţi peste 77.400 de dolari nedeclaraţi. Banii fuseseră ascunşi în geanta de mână şi în haină. El le-a spus oamenilor legii că banii provin din activităţile comerciale pe care le desfăşoară în străinătate şi că numai 20% sunt ai lui.

Banii au fost confiscaţi de Poliţia de Frontieră. Bărbatul este acum cercetat în stare de libertate pentru trecerea peste graniţă a unor valori şi bunuri în proporţii deosebit de mari, pe care le-a ascuns de controlul vamal. Pentru fapta lui riscă între 3 şi 10 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie