A început admiterea la colegii şi la şcolile profesionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început admiterea pentru moldoveni FOTO: Adevărul

Doritorii de a se înscrie la colegii şi şcoli profesionale o pot face începând de joi, 16 iulie. Candidaţii îşi pot depune dosarele la mai multe specialităţi concomitent, din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituţii de învăţământ, însă vor fi înmatriculaţi la o singură specialitate în cadrul unei singure instituţii de învăţământ, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în anul curent, pentru cele 80 de programe de formare din colegii a fost rezervat un plan de admitere de peste 9 mii de locuri, dintre care peste patru sunt cu finanţare bugetară. Din numărul total de locuri, 735 au fost rezervate pentru instituţiile private. Cele mai multe locuri au fost repartizate pentru medicina generală, pentru transport auto şi pentru informatică etc. Admiterea la colegii se va încheia pe opt august, rezultatele urmând să fie afişate până la 10 august. În perioada 11-13 august, se va desfăşura concursul repetat pentru locurile rămase neacoperite, iar rezultatele finale vor fi anunţate până pe 15 august.

În cazul şcolilor profesionale, planul de admitere prevede 11.000 de locuri, inclusiv 9.701 cu finanţare de la buget. Cele mai multe locuri cu finanţare de la bugetul de stat au fost rezervate pentru domeniul construcţii. La fel, este vorba despre meseriile de bucătar, mecanic auto, sudor etc. În planul de admitere pentru şcolile profesionale au fost incluse 25 de meserii noi, dintre care şapte fac parte din domeniul construcţiilor, patru meserii noi au fost repartizate în agricultură şi transport, iar trei meserii au revenit sectorului industrial şi terţiar.

Admitere 2015. Cursuri de doi ani la şcolile profesionale

Elevii care nu au absolvit gimnaziul, dar au atins vârsta de 16 ani, pot participa la concursul de admitere în şcolile profesionale. Candidaţii respectivi pot opta pentru meseriile cu durata de instruire de doi ani, în baza unui certificat de confirmare a studiilor urmate, eliberat de instituţia de învăţământ general în care şi-au făcut studiile. De asemenea, în anul curent a fost rezervat un număr mai mare de locuri la meseriile propuse pentru instruirea duală – 340, faţă de 60 în anul trecut. Instruirea duală presupune îmbinarea orelor teoretice din cadrul instituţiei de învăţământ cu orele practice, organizate nemijlocit la întreprindere.

Concursul de admitere este unic la locurile cu finanţare bugetară şi la cele prin contract, cu înmatricularea în ordinea descrescătoare a mediei de concurs a candidaţilor, în limita numărului de locuri disponibile pentru fiecare specialitate. Înmatricularea la locurile prin contract, cu achitarea taxei de studii, se va realiza din rândul candidaţilor la admitere situaţi sub ultimul admis la locurile finanţate de la buget, în ordinea descrescătoare a mediilor de concurs.

Admiterea în şcolile profesionale se va încheia pe 14 august, urmând ca rezultatele să fie anunţate până la data de 16 august. În perioada 17-20 august, va avea loc concursul repetat pentru locurile neacoperite, iar anunţarea rezultatelor finale se va face până la data de 25 august.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA