A dat 3.000 de euro pentru o maşină pe care nu a mai primit-o. Cum a fost înşelat un tânăr din Chişinău pe un site de anunţuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 26 ani din Chişinău s-a adresat cu o cerere la Poliţie afirmând că ar fi fost înşelat de bani de către un necunoscut, sub pretextul vânzării unui automobil la preţul de 3.000 euro. Potrivit lui, anunţul cu privire la vânzarea automobilului l-ar fi găsit pe internet.

În cadrul investigaţiilor demarate, forţele de ordine au constatat că victima ar fi vorbit la telefon cu un deţinut dintr-un penitenciar din raionul Leova. 

Acesta i-ar fi promis vânzarea automobilului de model „BMW”. Ulterior, tânărul s-ar fi întîlnit pe Bulevardul Dacia cu doi complici ai suspectului şi le-ar fi oferit suma de 3.000 euro, fără ca aceştia să-şi onoreze obligaţiunile. 

Astfel, poliţiştii au descins acţiuni speciale de investigaţii şi au reţinut o tânără de 26 ani şi al doilea complice, un individ în vârstă de 25 ani. 

S-a constatat că aceştia doi acţionau în complicitate cu deţinutul din penitenciar, cu care iniţial a vorbit victima. 

Tinerii au recunoscut că ar fi fost telefonaţi de bărbatul în vârstă de 40 ani, originar din raionul Leova, care este deţinut la un penitenciar din Leova, solicitându-le să se deplaseze pe adresa indicată şi să ridice banii de la victimă.

Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală pentru escrocherie, persoanele implicate riscă să fie sancţionate cu amendă sau cu închisoare de la 2 la 6 ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro